I se spune Costică naşu`, are 60-62 de ani, a fost membru PDL şi are o maşină Q7 - el este "bătrânul" de la Bucureşti, care ar fi primit (conform procurorului Eugen Iacobescu) jumătate de milion de euro de la familia lui Bercea Mondial pentru o intervenţie.
Dezvăluirea a fost făcută de avocatul familiei Bercea, luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
Apărătorul lui Bercea a spus că are aceste informaţii de la clientul său Florin Anghel, zis şi Băsică, cel care este fiului lui Bercea Mondial, pe numele său adevărat Sandu Anghel.
Avocatul Abraham a precizat că se gândeşte serios să-l propună ca martor pe Costică naşu`.
Avocatul Abraham a precizat că se gândeşte serios să-l propună ca martor pe Costică naşu`.
Abraham a continuat spunând că acest misterios din dosarul Bercea, zis şi "bătrânul" de la Bucureşti, este persoana care ar fi făcut legătura între Mircea Băsescu şi preşedintele ţării, altfel spus e "cuplat" la familia prezidenţială.
Cel poreclit Costică naşu` are un autoturism "de culoare cerului senin", deţine două firme implicate în CFR şi a avut o ofertă de 100 milioane euro pentru lucrări în Ministerul Transporturilor, a adăugat Abraham.
Maşina lui este înmatriculată în Bucureşti, dar el locuieşte în Ilfov. Soţia lui a decedat recent şi, se pare, are două fete, a mai spus apărătorul clanului Bercea.