Bărbatul care a însoțit-o pe Elena Udrea este Alexandru Vasile, în vârstă de 49 de ani, care era, de altfel, șoferul ei personal. Ttrecuseră două ore și 20 de minute de când polițiștii români au emis mandat de urmărire generală pe numele ei.
Elena Udrea a fugit din România cu telefonul mobil, ceea ce a ușurat enorm misiunea polițiștilor. În momentul în care se emite un mandat, autoritățile au permisiunea de a localiza telefonul persoanei urmărite. În imaginile prezentate de către autoritățile bulgare Elena Udrea stătea pe un scaun și părea că vorbește cu cineva la telefon. Mașina în care se afla alături de Alexandru Vasile a fost oprită la Kulata.
Elena Udrea va avea regim de maximă siguranță în primul an al încarcerării. Când își va putea vedea fetița
Elena Udrea a fost condamnată, astăzi, definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, fiind respins recursul în anulare formulat de avocatul acesteia. Deși fostul ministru reușise să părăsească țara, iar polițiștii au căutat-o în zadar la domiciliu, Udrea a fost reținută la granița Bulgariei cu Grecia.
Odată ajunsă în penitenciar, Elena Udrea va avea mai multe restricții, iar cea mai greu de suportat va fi pentru ea cea legată de momentele în care își va putea vedea fetița, pe Eva Maria. Potrivit avocatului Raluca Pană, Elena Udrea va avea regim de maximă siguranță în primul an al încarcerării.
Fostul ministru va putea lucra doar la interior, în penitenciar, adică la bibliotecă sau la bucătărie. "Trebuie însă precizat că sunt puține asemenea locuri raportat la numărul total de deținuți”, a declarat avocatul Raluca Pană, pentru Fanatik.
Dacă va avea comportament exemplar, Elena Udrea nu va suferi la capitolul ”vizite” de-a lungul perioadei petrecute în închisoare, urmând să își poată vedea fetița pe care o are alături de Adrian Alexandrov.
”Dacă nu este nou-născut copilul, va avea voie să vină în vizitele normale”, a precizat Raluca Pană. Iar cum Eva Maria, fetița Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov are deja trei ani împliniți – micuța fiind născută pe 20 septembrie 2018 – va avea voie să își viziteze mama regulat.
”Va putea primi vizite o dată pe săptămână”, ne-a explicat avocatul Raluca Pană. Pe de altă parte, Elena Udrea va avea, cel puțin în primul an de detenție, multe alte restricții. ”Va avea dreptul doar de câteva ore la aer, iar celula va fi închisă permanent”, a mai precizat avocatul.
Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la frontiera cu Grecia
Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în timp ce încerca să treacă vama în Grecia.
Elena Udrea ar fi fost depistată de polițiști în zona Kulata, la frontiera cu Grecia. La două ore și 20 de minute după ce a fost emis mandatul, Udrea a fost reținută de oamenii legii. În prezent, se așteaptă documentele din România pentru a fi adusă în țară. La momentul reținerii, Elena Udrea nu era singură în mașină.
"În imaginile prezentate de către autoritățile bulgare o vedem pe Elena Udrea cum stă pe un scaun și pare că vorbește cu cineva la telefon. Era în drum spre Sofia. Mașina a fost oprită la Kulata. Mai era cu cineva în mașină. Sunt câteva detalii pe care ar trebui să le dea în următoarea perioadă Poliția Română', a spus Carmina Pricopie, la News Hours with CNN.
"În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei.
În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România", a precizat IGPR prin intermediul unui comunicat.
Deocamdată nu există un mandat european de arestare, așa cum a fost cazul în anul 2018.
"Întrebarea este dacă autoritățile au reactivat acel mandat de atunci pentru că astăzi Tribunalul București nu a apucat să emită niciun mandat european de arestare", a explicat Carmina Pricopie, senior editor Antena 3.
Elena Udrea era dată în urmărire generală
Elena Udrea fusese dată în urmărire generală după ce polițiștii nu au găsit-o la domiciliu. Antena 3 a prezentat informații obținute pe surse că Elena Udrea plecase din România pe la Vama Giurgiu, chiar de dimineață, după ce instanța a decis că aceasta trebuie să execute 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
ÎCCJ a respins, astăzi, contestația în anulare formulată în procesul în care a fost apărată de Tudorel Toader. Contestația în anulare la decizia definitivă de condamnare, pronunțată încă din iunie 2018, i-a fost respinsă cu majoritate de către completul de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
În dosarul Gala Bute, în care a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare, Elena Udrea a introdus căi extraordinare de atac, după o decizie din noiembrie 2018 a Curții Constituționale privind constituirea nelagală a completurilor de judecată.