Antena 3 CNN Actualitate Cine câştigă prin desecretizarea arhivelor SIPA

Cine câştigă prin desecretizarea arhivelor SIPA

1 minut de citit Publicat la 09:14 18 Mai 2017 Modificat la 09:14 18 Mai 2017
o_1bgd3361f8261n121fgetlf1tur8.jpg
Foto: Gov.ro

Serviciului Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), în care sunt stocate dosarele tuturor magistraţilor din România. Specialiştii în drept atrag atenţia că desecretizarea acestor dosare ar putea declanşa un scandal imens, scrie adevarul.ro.

„Dacă se va desecretiza pentru a fi distrusă, ca documente pentru care nu există obligaţia arhivării, ar putea să fie în regulă. Dacă desecretizarea nu va fi urmată de distrugere, oricine va putea să folosească informaţiile respective, iar magistraţii pot fi controlaţi prin şantaj. Ar putea să iasă un scandal-monstru, pentru că arhiva aia conţine elemente personale, care nu au cum să facă bine justiţiei. Magistraţii se vor împărţi în cei care au mai puţin de 15 ani vechime, care evident nu se regăsesc în arhiva SIPA, şi cei care au mai mult. Cei din prima categorie au un avantaj că nu au făcut obiectul preocupării SIPA. Ceilalţi se găsesc acolo încondeiaţi cu tot felul de lucruri, dintre care multe sunt simple delaţiuni neverificate, iar altele sunt elemente de viaţă personală – beţii, relaţii extraconjugale, avorturi, care nu au relevanţă”, a explicat avocatul Daniel Fenechiu.

Pe de altă parte, Bogdan Gabor, preşedinte al Asociaţiei Procurorilor din România şi fost membru CSM, consideră că decizia ministrului este una asumată.

„Este decizia ministrului Justiţei care şi-a asumat-o după o lungă analiză, cunoscând toate riscurile posibile. Nu pot să spun ce consecinţe ar fi atâta timp cât nu ştim cu exactitate ce este acolo. Pe de altă parte, să ne gândim la faptul că nici până acum nu a fost făcută o desecretizare corectă şi reală din perioada comunistă”, a spus Bogdan Gabor.
 

×
Etichete: CSM tudorel toader
x close