Antena 3 CNN Actualitate Cinci soluții simple pentru o locuință mai ecologică în noul an

Cinci soluții simple pentru o locuință mai ecologică în noul an

Începutul noului an este asociat de multe persoane cu decizii legate de îmbunătățirea stilului de viață. Și ce ar fi dacă, pentru acest an, începi cu o locuință mai confortabilă ca niciodată și mai fidelă dorințelor tale? Cu gesturi mici și idei inteligente, 2021 îți oferă posibilitatea de a schimba unele obiceiuri și de a merge puțin mai departe către un stil de viață mai sănătos, mai ecologic, mai responsabil.

o_1euqfl8pn7q2spmmlp1i5v9v7b.png
de Georgiana Adam    |    18 Feb 2021   •   13:51

Ai grijă de aerul din casa ta

Pentru a crea o atmosferă mai naturală în locuință, poți apela la câteva plante verzi. Ele au avantajul de a ajuta la reechilibrarea unui aer prea uscat – în special în sezonul rece, din cauza sistemului de încălzire –, prin eliberarea vaporilor de apă. De asemenea, acestea absorb anumite substanțe poluante și ajută astfel la curățarea aerului. Evită, totuși, să plasezi prea multe plante într-o cameră care are tendința să fie mai umedă. Alege soiuri care au capacitatea de a purifica aerul în mod eficient, precum aloe vera, ficusul de cauciuc, palmierul de bambus, iedera englezească etc.

Un purificator de aer este soluția cea mai eficientă pentru a avea o atmosferă mai sănătoasă în locuință. Aparatul este dotat cu un sistem de filtrare a aerului care ajută la eliminarea aproape în totalitate a alergenilor și substanțelor poluante, precum acarieni, spori de mucegai, bacterii și virusuri.

Renunță la plastic și cumpără vrac

Plasticul este omniprezent în viața noastră de zi cu zi. Pentru un mediu mai curat, este necesar să reduci consumul de produse din plastic. Pentru bucătărie, de exemplu, poți cumpăra multe alimente vrac: orez, paste, linte, făină, nuci, cereale, muesli etc. Tot ceea ce trebuie să faci este să folosești cât poți mai mult pungi de hârtie, dacă sunt disponibile în supermarketuri, sau săculeți făcuți din pânză. Acasă, poți depozita alimentele în borcane din sticlă. Pe lângă faptul că sunt economice și refolosibile, borcanele sunt un element decorativ în bucătărie.

Renunță la produsele de unică folosință

Din motive economice, dar și ecologice, unele produse de uz casnic de unică folosință pot fi înlocuite cu soluții mai durabile. Printre produsele la care poți renunța pentru versiuni reutilizabile se numără discurile demachiante, prosoapele de hârtie și șervețele umede pentru praf. Versiunile lavabile sunt mult mai economice pe termen lung. Un alt exemplu sunt becurile cu incandescență, care pot să fie înlocuite cu modele cu LED, ce consumă și mai puțină energie. Aceste becuri sunt puțin mai scumpe, dar durează mult mai mult.

În ceea ce privește produsele de igienă, poți alege versiuni solide ale acestora – de exemplu, șamponul solid –, care durează mult mai mult și te ajută să eviți ambalajele din plastic.

Schimbă produsele pentru curățenie

Cele tradiționale nu numai că sunt toxice, ci și scumpe și pot fi înlocuite cu ușurință cu soluții naturale, ieftine. De exemplu, poți să folosești bicarbonat de sodiu și oțet alb menajer pentru a curăța multe suprafețe din casă, pentru a detartra, dezinfecta și a elimina mirosurile neplăcute. Lămâia este, de asemenea, un dezinfectant eficient, care lasă și un miros plăcut după curățenie. Poți renunța la detergentul de rufe și să îl înlocuiești cu nuci de săpun, care sunt fructele unui arbore din Asia ce conțin saponine naturale. Balsamul poate fi înlocuit cu bicarbonat de sodiu sau oțet alb. Pentru parfumarea rufelor, poți adăuga în compartimentul dedicat balsamului din mașina de spălat câteva picături din uleiul esențial preferat.

Repară stricăciunile imediat ce le observi

Nu aștepta ca locuința ta să devină o ruină pentru a avea grijă de ea. Anul acesta, ai grijă de casa ta reparând totul treptat, pentru ca lucrurile să nu se înrăutățească. Înlocuiește tapetul scorojit, schimbă imediat becurile, refă rosturile de la baie când nu le mai poți curăța etc

Ai grijă de aparatele electrocasnice. Detartrează în mod regulat aparatul de cafea și ceainicul cu oțet alb, precum și fierul de călcat, pentru a le prelungi durata de viață. Curăță mașina de spălat vase și pe cea de rufe de cel puțin de două ori pe an cu același oțet alb. Curăță cuptorul și plita pentru gătit după fiecare utilizare. Dezinfectează frigiderul la fiecare două luni folosind oțet alb. Locuința ta va fi cu atât mai frumoasă și mai plăcută.

De multe ori, nu ne putem hotărî asupra unui stil în ceea ce privește designul interior. Mediteranean, scandinav, industrial, oriental, retro, clasic … limitează-te la unul, maximum două pentru toată locuința, de preferat care să se completeze. Sortează-ți lucrurile și piesele de mobilier și încearcă să armonizezi totul, pentru o atmosferă epurată. Astfel, te vei simți mai bine și interiorul tău va fi mai frumos și mai simplu de întreținut.

Sursă foto: Alecoair

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close