Antena 3 CNN Actualitate Cinci persoane au fost reţinute, după ce au bătut un poliţist

Cinci persoane au fost reţinute, după ce au bătut un poliţist

1 minut de citit Publicat la 12:13 23 Sep 2012 Modificat la 12:13 23 Sep 2012
Cinci persoane au fost reţinute, după ce au bătut un poliţist
Foto: Agerpres
Cinci persoane au fost reţinute, duminică, în urma unor percheziţii, pentru că au bătut vineri seara un poliţist bucureştean cu bâte şi sticle sparte, informează Poliţia Capitalei.
   
Duminică dimineaţa, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, Poliţia Capitalei - sectorul 1 Poliţie (Serviciul de Investigaţii Criminale şi secţia 5), cu sprijinul echipajelor SPIR şi al IGPR - Direcţia de Operaţiuni Speciale, a efectuat zece percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor de percheziţie emise de Judecătoria Sectorului 1, pentru punerea în aplicare a doisprezece mandate de aducere.
   
"La percheziţii, poliţiştii au reuşit identificarea a cinci persoane, principalii suspecţi ai săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe, săvârşite asupra unui poliţist din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 5 Poliţie. La domiciliile suspecţilor, poliţiştii au găsit şi ridicat mai multe arme albe (săbii, bâte, cuţite, topoare etc.)", precizează sursa citată.
   
Cei cinci suspecţi au fost conduşi pentru audieri la sediul Secţiei 5 Poliţie, au primit ordonanţe de reţinere şi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.
   
Concret, în seara zilei de vineri, 21 septembrie, poliţistul, aflat în timpul liber, în timp ce se întorcea la domiciliu, a fost recunoscut de un bărbat - autor al unei infracţiuni într-un dosar penal pe care acesta îl instrumentează.
   
"Aflat vizibil în stare de ebrietate, bărbatul, care era însoţit de alte patru persoane, a devenit violent în comportament şi în limbaj, adresând injurii, invective şi ameninţări poliţistului. Deoarece poliţistul nu a dat curs provocărilor şi a dorit să-şi continue deplasarea, grupul de indivizi l-a imobilizat şi l-a lovit pe acesta cu bâte şi cu sticle sparte, după care au fugit de la locul faptei. Poliţistul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, având contuzii la nivelul capului, mâinilor şi toracelui", explică sursa citată.
   
Starea de sănătate a poliţistului este în acest moment bună, nefiind necesară internarea.

×
x close