Există
elemente pentru a afirma că DNA este un instrument de şantaj
politic, iar raportul Inspecţiei Consiliului Superior al
Magistraturii, publicat deocamdată în presă, centrală relevă
acest lucru. Afirmaţia a fost făcută chiar de ministrul Justiţiei,
Tudor Chiuariu. Demnitarul a precizat că va da în acest sens
exemple concrete în zilele următoare. Ministrul Justiţiei a
mai spus că, după prezentarea concluziilor raportului CSM privind
activitatea DNA, se va relua discutarea cererii sale de revocare din
funcţie a procurorului DNA Doru Ţuluş.
Potrivit
raportului CSM, în fişetele secţiei de combatere a
infracţiunilor conexe, infracţiunilor de corupţie, condusă de
procurorul Doru Ţuluş, existau sesizări vechi de câţiva
ani, fără a fi înregistrate ca dosare penale şi fără ca în
ele să se fi efectuat vreo activitate.
În
schimb, alte dosare penale au primit soluţii care nu se regăsesc în
Codul de Procedură Penală. Mai mult, procurorul Doru Ţuluş a
soluţionat plângeri care erau de competenţa instanţei de
judecată. Inspectorii CSM au mai constatat că acesta a preluat din
prerogativele şefilor de serviciu, fiind singurul care analiza
legalitatea şi temeinicia soluţiilor de netrimitere în
judecată.
Cu
alte cuvinte, doar Ţuluş ar fi fost cel care decidea dacă o
persoană este nevinovată şi nu trebuie trimisă în judecată,
chiar dacă dosarul era instrumentat de un alt procuror. Tudor
Chiuariu aprecia marţi că din raportul CSM reiese că la secţia
procurorului Ţuluş se fabrică sau se ascund dosare, iar
activitatea DNA se bazeză pe abuz şi incompetenţă.
Controlul
la Direcţia Naţională Anticorupţie a fost dispus de către CSM în
luna mai, după solicitarea ministrului Tudor Chiuariu de revocare
din funcţie a procurorului Doru Ţuluş.
Antena
3