Antena 3 CNN Actualitate Decizia cu care Elena Udrea şi Ioana Băsescu pot scăpa de condamnare

Decizia cu care Elena Udrea şi Ioana Băsescu pot scăpa de condamnare

Elena Predoiu
<1 minut de citit Publicat la 13:46 18 Iul 2022 Modificat la 13:54 18 Iul 2022
elena udrea
Chichiţa prin care Elena Udrea şi Ioana Băsescu pot scăpa de condamnare Sursa foto: Facebook

Un om de afaceri din Iaşi, Ioan Zapodeanu, a fost deja eliberat în baza acestei decizii. 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis în premieră să pună în aplicare decizia CCR cu privire la prescripţie, adică la termenul maxim la care poate fi trasă la răspundere o persoană pentru încălcarea legii.

Astfel, un prim om de afaceri a fost eliberat în baza acestei decizii. 

Contestația în anulare a fost depusă de avocații omului de afaceri care în cursul lunii decembrie 2021 a fost condamnat, definitiv, la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu și spălare de bani. 

Avocatul lui Zapodeanu a motivat faptul că acuzațiile aduse clientului lor erau prescrise în baza deciziei Curții Constituționale a României, din anul 2018, care stabilește că termenul de prescripție a infracțiunilor este cel general, în lipsa unor prevederi legale. 

El a fost acuzat că ar fi fost beneficiarul unei retrocedări ilegale din care ar fi beneficiat de peste 1,5 milioane de euro. 

De această decizie pot să beneficieze Elena Udrea, Ioana Băsescu, Sorin Blejnar, Lucian Duță, Adrian Mladin sau Tudor Pendiuc.
 

×
x close