Construirea Academiei de Tenis, un obiectiv cu şase terenuri de tenis şi o capacitate de 1.300 de spectatori în cadrul Complexului "Lia Manoliu", va costa municipalitatea 1,75 milioane de euro, inclusiv TVA, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat sâmbătă de consilierii municipali, conform
Mediafax.
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, în şedinţa de sâmbătă, proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici aferenţi studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii "Academia de Tenis - Complex Sportiv 'Lia Manoliu', Bulevardul Basarabia nr. 37-39, sector 2 Bucureşti".
Potrivit documentului, valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 1.750.000 de euro inclusiv TVA, suma urmând a fi alocată din bugetul municipalităţii, iar durata de realizare este de şase luni.
"Totodată această locaţie, inclusă în Complexul Sportiv Naţional 'Lia Manoliu', se doreşte a fi un punct cheie de organizare a evenimentelor sportive la nivel mediu internaţional", se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.
În document se mai arată că studiul de fezabilitate propune construirea a şase terenuri de tenis dotate cu gradene pentru 1.300 de spectatori, vestiare, grupuri sanitare, spaţiu de alimentaţie publică şi comerţ.
"Terenurile de tenis vor fi amplasate pe platforma care a găzduit linia de prefabricate pentru construirea Stadionului Naţional care poate asigura stratul suport. Alegerea acestei soluţii a avut în vedere avantajele pe care le prezintă prin reducerea costurilor atât pentru manoperă, cât şi pentru echipamente şi utilaje, scurtarea termenelor de execuţie şi dare în folosinţă şi, nu în ultimul rând, eliminarea factorilor nocivi care ţin de activitatea de demolare, respectiv praf, zgomot, dificultăţi cu transportul", se arată în raportul de specialitate al proiectului de hotărâre.
Astfel, corpul principal va fi o clădire cu o înălţime de 4,50 metri, iar clădirea care va adăposti anexa sportivă şi grupurile sanitare urmează să fie poziţionată lângă terenurile de tenis.
Placa peste parter va avea rolul de terasă necirculabilă, iar gradenele vor fi executate din beton armat. Distribuţia gradenelor se va face pe ambele părţi ale terenurilor sportive şi vor fi dispuse în lungul acestora.
"Parcarea autoturismelor va fi asigurată de parcajul adiacent terenului, iar în interiorul Academiei de Tenis a fost prevăzută o circulaţie pietonală, care ocazional poate deveni carosabilă", se mai arată în raportul de specialitate.