Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a solicitat directorilor CNCF CFR şi SNTFC CFR Călători explicaţii cu privire la trenul de pe ruta Petroşani - Craiova rămas blocat pe câmp, marţi, în judeţul Gorj, aproximativ patru ore, considerând că situaţia este "o consecinţă a managementului defectuos".
Potrivit ministrului Transporturilor, managerii nu au luat măsurile necesare în acest caz, încălcând prevederile legale, iar consiliile de administraţie, conform legii, nu au intervenit în supravegherea activităţii managerilor pentru a asigura un transport civilizat călătorilor.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a arătat joi, într-un comunicat de presă, că la intervenţia de marţi 24 decembrie "s-au luat măsurile necesare pentru remedierea defecţiunilor şi reluarea circulaţiei feroviare în condiţii de siguranţă, fără încălcarea prevederilor legale în caz de eveniment/incident feroviar".
Reprezentanţii companiei feroviare au precizat că defecţiunea la linia de contact a fost provocată de ruperea pantografului locomotivei care remorca trenul de călători 2080, între staţiile Târgu Jiu - Lunca Budieni - Copăcioasa.
De asemenea, arată reprezentanţii companiei CFR SA, echipele feroviare au intervenit la faţa locului cu o locomotivă de ajutor pentru retragerea în cea mai apropiată staţie a unui tren de marfă rămas fără tensiune tot în zona respectivă, cu drezină pentru asigurarea pantografului la trenul de călători şi cu forţă umană pentru remedierea defecţiunilor la linia de contact.
În urma defecţiunii, trei trenuri de călători au înregistrat întârzieri totale de 382 de minute, respectiv trenul 2080, care a avut pantograful rupt - 234 minute, trenul 2091 - 101 minute şi trenul 2082 - 47 minute.
"Nu este posibil ca timp de patru ore, călătorii să îngheţe într-un tren, în timp ce oamenii cu funcţii înalte din aceste societăţi stau bine-mersi la căldură. Modul în care conducerile celor două companii au tratat această situaţie ne arată de fapt calitatea slabă a actului de management. Cei din fruntea companiilor au demonstrat că sunt mai degrabă interesaţi de salariile consistente decât de călători. Această atitudine explică de altfel şi rezultatele nesatisfăcătoare ale CNCF CFR SA şi SNTFC CFR Călători SA", a spus Ramona Mănescu.