Potrivit unui comunicat al CFR Călători, începând de luni vor fi suspendate temporar următoarele trenuri, destinate navetei elevilor:
1. R2207, în relaţia Arad - Curtici.
2. R2210, în relaţia Curtici - Arad.
3. R2232, în relaţia Timişoara Nord - Remetea Mică.
4. R2233, în relaţia Remetea Mică - Timişoara Nord.
5. R2606, în relaţia Arad - Timişoara Nord.
6. R9612, în relaţia Buziaş - Timişoara Nord.
7. R9665, în relaţia Timişoara Nord – Stamora Moraviţa.
8. R9666, în relaţia Stamora Moraviţa - Timişoara Nord.
9. R2703, în relaţia Subcetate – Simeria.
10. R2724, în relaţia Simeria – Subcetate.
11. R2188, în relaţia Lugoj – Margina.
Compania amintește că purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.
”Păstrați biletul de tren și după efectuarea călătoriei și la ieșirea din gară, pentru a-l putea prezenta autoritaților statului, în cazul verificarii scopului călătoriei (la tranzitarea altor localități, sau efectuarea călătoriei în intervalul orar 23:00 - 05:00).
Noile reguli intră în vigoare, luni, 9 noiembrie 2020.
(În conformitate cu Art. 4 lit. C din Hotărârea 52 a CNSU care prevede excepțiile privind interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei: <deplasări în afara localităților a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei> este indicat să păstrați biletul de călătorie până la sosirea la domiciliu, pentru un eventual control.)”, au mai transmis reprezentanții CFR Călători.