Antena 3 CNN Actualitate CFR Călători: ”Duminică, transportul feroviar trece la ora de vară”

CFR Călători: ”Duminică, transportul feroviar trece la ora de vară”

Laura Dinu
<1 minut de citit Publicat la 12:30 24 Mar 2023 Modificat la 12:30 24 Mar 2023
cfr calatori
CFR Călători: ”Duminică, transportul feroviar trece la ora de vară” Sursa foto: Agerpres

Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulația se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor.

Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.

Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulație după ora 3.00, care devine ora 4.00, își vor continua mersul până la stația de destinație, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi, între staţiile de frontieră cu țările vecine, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare, anunță compania, potrivit Mediafax

×
Etichete: CFR Calatori
x close