Antena 3 CNN Actualitate Orașele din România prin care vor trece primele trenuri noi cumpărate în ultimii 20 de ani. CFR Călători va fi operatorul primelor garnituri

Orașele din România prin care vor trece primele trenuri noi cumpărate în ultimii 20 de ani. CFR Călători va fi operatorul primelor garnituri

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 20:59 16 Oct 2023 Modificat la 20:59 16 Oct 2023
trenuri noi romania
Orașele din România prin care vor trece primele trenuri noi, cumpărate în ultimii 20 de ani. CFR Călători va fi operatorul primelor garnituri Sursa foto: Facebook/ ARF

Serviciile din acest prim contract vor acoperi rute magistrale electrificate din sudul şi centrul ţării, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor feroviare ce deservesc Constanţa, Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Alba Iulia, Deva, Arad, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Reşiţa (prin nodul Caransebeş), Timişoara şi Târgu Jiu, se arată într-o postare a ARF, pe pagina sa de Facebook

"Demersul are o dublă importanţă: marchează începutul oficial al tranziţiei către o piaţă a serviciilor publice feroviare de călători gestionată integral prin proceduri competitive, în linie cu reglementările naţionale şi europene în domeniu; s-a stabilit operatorul primelor trenuri noi ale României, achiziţionate în ultimii 20 de ani, ceea ce va permite exploatarea adecvată chiar din prima zi.

Compensaţia preliminată iniţială de 43,25 lei/tren-km ţine cont de activităţile prestate de operator în vederea introducerii pe reţeaua românească a acestor trenuri, gradul de încărcare iniţial mai redus şi cerinţele de asigurare a calităţii stabilite în documentaţia de licitaţie.

La fiecare 6 luni se va face o evaluare pentru stabilirea valorii corecte. Compensaţia este verificată în baza unui mecanism european pentru evitarea compensării în exces, sumele care depăşesc costurile eligibile fiind recuperate de statul român", notează ARF.

Licitaţia a fost derulată prin intermediul platformei independente de licitaţii a Bursei Române de Mărfuri şi a atras interesul operatorilor români şi internaţionali.

"În baza experienţei câştigate, ARF va lansa în săptămânile viitoare două noi licitaţii care să acopere alte servicii deservite de cele 37 de trenuri electrice noi furnizate de Alstom", dă asigurări ARF.

×
Parteneri
x close