Antena 3 CNN Actualitate CFR amână protestele până după alegerile parlamentare

CFR amână protestele până după alegerile parlamentare

<1 minut de citit Publicat la 10:19 24 Noi 2008 Modificat la 10:19 24 Noi 2008
CFR amână protestele până după alegerile parlamentare
Sindicaliştii CFR vor amâna protestul până cel puţin după alegerile parlamentare. Anunţul a fost făcut, luni dimineaţă, de către liderul Federaţiei Mişcare-Comercial, Ghgoerghe Popa.
Deşi liderul sindical susţine că situaţia rămâne deosebit de precară, acesta recomandă amânarea protestelor pentru că momentul ales pentru declanşarea acestora nu este unul favorabil.
"Cerem insistent salariaţilor noştri să renunţe la declanşarea unor proteste, respectiv încetarea de activitate, ţinând cont şi de faptul că suntem în săptămâna alegerilor parlamentare", a declarat Popa.
Termenul până la care Executivul trebuia să aprobe, printr-o ordonanţă de urgenţă, alocarea de bani pentru infrastructura feroviară a expirat.
"Noi vom face toate demersurile, în continuare, pentru a obţine tratament egal pentru infrastructura feroviară şi traficul feroviar, inclusiv pe lângă Comisia Europeană şi pe lângă comisarul european pe Transporturi", a mai declarat Ghoerghe Popa.
Aceasta a fost a doua ameninţare cu greva generală a ceferiştilor, din această lună. Ei au renunţat în urmă cu două săptămâni la protest, după ce liderii lor au semnat un protocol cu ministrul Transporturilor, Ludovic Orban. Actul conţinea mai multe revendicări dar niciuna dintre acestea nu a fost soluţionată până în prezent.

Antena3.ro

×
Etichete: CFR
x close