Antena 3 CNN Actualitate CFR a acumulat datorii de 500 milioane de euro

CFR a acumulat datorii de 500 milioane de euro

1 minut de citit Publicat la 18:06 18 Dec 2008 Modificat la 18:06 18 Dec 2008
CFR a acumulat datorii de 500 milioane de euro
Compania de Căi Ferate din România a acumulat datorii uriaşe, iar situaţia ei se agravează în fiecare lună. Până la data de 1 noiembrie avea deja datorii de 1,84 miliarde lei (aproximativ 472 milioane de euro), dar între timp valoarea a crescut cu siguranţă.
Luna trecută societatea a încasat 87,3 milioane de lei, în condiţiile în care numai pentru plata salariilor era nevoie de 104 milioane lei.
Astfel, compania naţională de administrare a infrastructurii feroviare CFR SA se află în cea mai gravă situaţie din punct de vedere financiar de la înfiinţarea ei, în urmă cu zece ani, apreciază Gândul.
Deja societăţile de distribuţie a energiei electrice au început să pună sechestru pe gări, siguranţa feroviară este asigurată la limită, angajaţii îşi primesc salariile cu întârzieri de până la două săptămâni, iar datoriile către furnizori cresc exponenţial.
Mai mult, un raport intern arată că de peste trei luni societatea nu a mai virat contribuţiile la CAS, fondul de şomaj, cel de sănătate şi impozitul pe salarii. Aceasta înseamnă ale datorii acumulat, cu 17,3 milioane de lei reprezentând contribuţiile salariaţilor, şi 63,5 milioane de lei din partea angajatorului.
Compania se vede confruntată cu numeroase titluri executorii ce au dus la blocarea conturilor bancare până la concurenţa sumei de 1,8 miliarde de lei.
Printre datoriile acumulate se mai numără neachitarea distribuitorilor de electricitate, TVA şi furnizori interni, inclusiv filiale ale CFR. Numai către filiale, compania mamă are datorii de 231 milioane de lei. Unul dintre motive acumulării acestor datorii imense îl constituie tocmai prostul management al statului. Conform legii, compania ar trebui să se autofinanţeze din tariful de utilizare a infrastructurii , perceput de la CFR Călători, CFR Marfă şi operatorii privaţi. Dacă ultimii îşi achită obligaţiile, celelalte două societăţi nu se achită de obligaţii şi din cauza faptului că nu primesc în totalitate subvenţiile datorate de stat.
Antena3.ro

×
x close