Bărbatul de 37 de ani avea două seturi de documente la el. Un buletin şi un paşaport, ambele false, cu însemne bulgăreşti, dar şi documentele originale, emise de autorităţile din Turcia.
El circula ca pasager într-un microbuz care intra din Republica Moldova. La graniţă, le-a prezentat poliţiştilor de frontieră români actele false, bulgăreşti. Pentru că omul dădea semne de nervozitate, agenţii români au intrat la bănuieli şi au intensificat verificările.
Mai mult, i-au cerut individului să-şi scoată toate bunurile din rucsac. Acolo, poliţiştii au descoperit actele adevărate ale bărbatului - un paşaport şi o carte de identitate emise de autorităţile din Turcia.
Luat la întrebări, turcul care se dădea bulgar a recunoscut că a cumpărat documentele bulgăreşti false cu 300 de euro şi urma să le folosească în destinaţia finală, Franţa.
”S-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra bărbatului și a bagajelor acestuia, ocazie cu care polițiștii de frontieră au mai descoperit într-un rucsac un pașaport similar celor eliberate de autoritățile bulgare, precum și o carte de identitate și un permis de conducere eliberate de autoritățile din Turcia, toate pe numele cetățeanului turc.
În urma verificărilor specifice efectuate s-a stabilit că pașaportul bulgăresc este, de asemenea, fals, însă documentele turcești sunt valabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Vaslui, Irina Mirică pentru jurnaliştii de la estnews.ro.
Bărbatului i-a fost întocmit un dosar penal pentru uz de fals şi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.