Antena 3 CNN Actualitate Certificatul verde a devenit obligatoriu, de astăzi, în România. Noi restricții pentru români

Certificatul verde a devenit obligatoriu, de astăzi, în România. Noi restricții pentru români

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 08:02 20 Sep 2021 Modificat la 08:07 20 Sep 2021
Certificatul verde a devenit obligatoriu, de astăzi, în România. Noi restricții pentru români

Utilizarea documentului a fost aprobată vineri de Guvern, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul va fi folosit începând de astăzi în județele/localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie.

Certificatul verde. Ce trebuie să știe românii începând de luni

Astfel:

1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție

2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție

3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană

4. organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății

5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății

6. organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane

7. activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

9. activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului

11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00

12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

13. activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, sălile de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021 (nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea "Verificare reguli interne" din aplicația mobilă "Check DCC" pentru verificarea autenticității, valabilității şi integrității certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat.

Cum se obține certificatul verde COVID-19

Certificatul verde este necesar doar în localitățile unde incidența este cuprinsă între 3 şi 6 la mie. Documentul devine vital în zilele viitoare.

Certificatul verde poate fi descărcat aici: https://certificat-covid.gov.ro/login şi va atesta că persoanele sunt:

- vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

- au un rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore

- între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

 

 

×
Etichete: certificat verde
x close