Astfel, alături de farmacii şi magazine alimentare, la capitolul excepţii, intră şi biserica.
Conform noilor restricţii aprobate vineri, persoanele nevaccinate pot merge la activități religioase, fie în interiorul lăcaşului de cult, fie în afară. Singura condiţie este purtarea măştii de protecţie şi asigurarea unei suprafeţe de doi metri pătraţi pentru fiecare persoană.
Liber la biserică, fără certificat verde
Întrebat care sunt argumentele ştiinţifice pentru care se poate merge în biserică fără certificat verde, medicul Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a replicat: "Sunt măsuri care se iau, nu neapărat să ai argument științific. Nu închidem activitățile religioase, dar punem condiția de mască obligatorie și distanță de doi metri pătraţi între persoane.
E o decizie votată la nivelul CNSU și sunt mai multe considerente luate în calcul pe lângă baza științifică oferită de către medici. Asta este decizia luată la acest moment".
De asemenea, fac excepție de la certificatul verde şi unitățile de alimentație publică în care doar se comercializează produsele alimentare și băuturile alcoolice sau nealcoolice dispuse în afara centrelor comerciale, târgurile, bâlciurile și talciocurile - care sunt în spaţiu liber.
Nevaccinaţii nu pot merge la magazinele alimentare din mall
Cât priveşte introducerea certificatului verde la locul de muncă, Raed Arafat a spus, referindu-se la clădirile de birouri: "la angajați, nu se poate introduce prin Hotărâre de Guvern, ci prin propunere legislativă, care e trimisă deja la Parlament".
Astfel, potrivit șefului DSU, documentul devine obligatoriu la intrarea în clădirile publice oficiale și în imobilele private unde lucrează peste 50 de persoane doar pentru vizitatori, nu pentru angajați.
Nici în magazinele alimentare din mall nu se poate merge fără certificat COVID sau dacă nu aţi trecut prin boală.
În ce priveşte copiii sub 12 ani, aceştia vor avea acces în locurile menţionate doar atunci când sunt însoţiţi de un adult vaccinat anti-COVID sau care a trecut prin boală, a precizat secretarul de stat în MAI, medicul Raed Arafat.
De asemenea, va fi nevoie de certificat verde pentru accesul persoanelor, cu excepția angajaților, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatorilor economici cu capital public.
Aceleași reguli de acces vor fi valabile si pentru operatorii economici care funcționează în clădiri de birouri private în care își desfășoară activitatea cel puțin 50 de persoane simultan.
Certificat COVID, ca să plăteşti o taxă la Primărie sau la Fisc
La intrarea la clădirile publice, este obligatorie prezentarea certificatului verde (vaccinat, trecut prin boală sau testat) pentru toţi care sunt din afara sistemului, care nu lucrează în clădirea respectivă, adică vizitatori.
"Instituțiile publice și operatorii economici prevăzuți la alin. (1) vor întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice oferite, în situații urgente (certificat de deces, certificat de naștere etc.) și persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală sau testării, prin organizarea activității în mediul on-line, în spații deschise, la ghișee dispuse direct în exteriorul clădirilor sau în orice alte condiții care să asigure respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2", se arată în hotărârea CNSU de vineri.
În cazul în care o persoană nevaccinată are de plătit o taxă la Primărie sau Fisc, ori mai aşteaptă, ori instituţia trebuie să pună la dispoziţie un ghişeu sau o altă soluţie, în cazul în care este ceva urgent.
În plus, accesul în toate zonele care nu sunt esențiale se face doar cu certificatul verde COVID pentru vaccinați sau trecuți prin boală.
Unde poţi merge fără certificat verde
- farmacii
- magazine alimentare
- biserică
- târg
- bâlci
- talcioc
- acces plată rata la bancă
- acces STB, Metrorex
- shaormerie
Unde nu poţi merge fără certificat verde
- magazine alimentare din mall
- incintele instituțiilor publice centrale și locale
- plată taxa la Primărie sau Fisc
- restaurante
- cafenele
- hoteluri, pensiuni
- deplasarea în afara locuinței după ora 22
- mall
- muzee
- biblioteci
- librării
- cinematografe
- săli de sport
- jocuri de noroc
- piscine interioare
- săli de jocuri
- regii autonome
- operatori economici cu capital public
- clădiri publice
- clădiri private (peste 50 de persoane)
Certificatul verde COVID trebuie să ateste una dintre următoarele condiții:
a) vaccinare împotriva coronavirusului şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete
b) persoana se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
c) rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2.
Persoanele vaccinate trebuie să prezinte certificatul verde pe hârtie sau în format electronic.
Măsurile vor intra în vigoare de luni și se aplică pentru cel puțin 30 de zile.
Restricţiile, o gură de oxigen pentru medicii din prima linie
Specialiştii în sănătate publică sunt de părere însă că restricţiile în această formă nu sunt suficiente pentru a rupe lanţul infectărilor.
Totuşi, pentru medicii din prima linie, restricţiile impuse le aduce o gură de oxigen în condiţiile în care spitalele din întreaga ţară sunt sufocate în acest moment de bolnavi infectaţi cu Sars CoV-2.
Iohannis, apel la vaccinare: "Altă soluţie nu e pentru a scăpa de pandemie. Unele state au rata de vaccinare 80-90%"
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut un nou apel la vaccinare, vineri, de la Bruxelles, acolo unde este la Consiliul European.
Trebuie să fim serioşi şi să acceptăm odată acest lucru. În alte state din ţările din Vest, pandemia a fost doborâtă prin vaccinare, sunt rate de vaccinare de 80-90% şi au ajuns puţini oameni la ATI.
Noi de ce nu putem aşa ceva? De ce trebuie să dăm ascultare unora care vorbesc prostii în spaţiul public, pe Facebook? Dragi români, mergeţi şi vă vaccinaţi, să nu ajungeţi la spital, să nu daţi boala mai departe.", a declarat, vineri, preşedintele Klaus Iohannis.