”Din câte am înțeles, vor fi verificate bazele de date oficiale, lucru care intră în contradicție totală în ceea ce privește regimul GDPR: Însă trebuie să ne uităm și la ceea ce spune acest regulament. În opinia mea, nu poate fi făcută o asemenea verificare, în condițiile în care nu se asigură protecție asupra datelor personale. CNP-ul, tot ce înseamnă analize medicale, nume, prenume, analize medicale, toate intră în sfera de protecție.
În ipoteza în care s-ar accesa o bază de date a statului de o persoană care nu are niciun fel de calificare, asta înseamnă în mod direct că s-ar încălca regulamentul GDPR, pentru că orice fel de verificare a datelor personale, chiar dacă pare greu de crezut, trebuie să fie făcută pe baza consimțământului persoanei respective, în așa fel încât noi trebuie să mergem și să semnăm o cerere prin care solicităm să ni se verifica datele personale. Nu poate fi verificată niciun fel de dată personală fără o asemenea cerere. Iar dacă se va merge pe ideea ca orice fel de persoană să aibă acces la datele respective, vă asigur că în nu mai mult de o lună o să înceapă să curgă procesele, autoritatea pentru Protecția datelor cu Caracter Personal ar trebui să se autosesizeze și are obligația să emită niște decizii în acest sens”, a declarat avocatul Adrian Cuculis la Antena 3.
”Procedura în sine este una ilegală. Probabil, cineva din sutele de invitați, cineva se va trezi să facă o plângere și probabil că toată această construcție nefericită pe care ne-a prezentat-o Guvernul o să se năruie asupra lor”, a adăugat Cuculis.