Antena 3 CNN Actualitate Cercetările în cazul Elodiei Ghinescu vor fi reluate. Crima, principala supoziţie a anchetatorilor

Cercetările în cazul Elodiei Ghinescu vor fi reluate. Crima, principala supoziţie a anchetatorilor

1 minut de citit Publicat la 17:37 28 Ian 2010 Modificat la 17:37 28 Ian 2010
Cercetările în cazul Elodiei Ghinescu vor fi reluate. Crima, principala supoziţie a anchetatorilor
Cercetările în cazul Elodiei Ghinescu sunt într-un stadiu avansat, varianta pe care merg anchetatorii fiind crima, iar căutarea Elodiei va fi reluată de îndată ce vremea o va permite, a declarat joi, la Vaslui, procurorul-şef Marius Iacob, citat de Mediafax. Avocata Elodia Ghinescu a dispărut la data de 30 august 2007.

Deoarece nu există vreun indiciu potrivit căruia Elodia ar mai trăi, anchetatorii merg pe varianta iniţială a anchetei, respectiv că avocata a fost ucisă, a spus procurorul-şef Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului instanţei supreme. Acesta a făcut afirmaţia joi, la bilanţul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

"Până acum, este varianta cel mai bine conturată. Suntem într-un stadiu avansat al anchetei. Din nefericire, ne lipseşte obiectul principal al cauzei, dar sperăm să găsim până la urmă cadavrul. Este o perioadă de timp în care nu putem derula anumite activităţi de scotociri, dar, imediat ce vremea ne va permite, vom relua cutările. De aceea, aşteptăm să vină primăvara", a declarat procurorul-şef Marius Iacob, citat de Mediafax.

Acesta a spus şi că nu poate fi estimat un termen pentru finalizarea dosarului în cazul dispariţiei suspecte a Elodiei Ghinescu. Şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ a precizat şi că este luată în calcul şi opţiunea de a-l trimite în judecată pe soţul Elodiei, Cristian Cioacă, chiar dacă nu va fi descoperit cadavrul.

"Infracţiunea de omor nu este condiţionată în mod exclusiv de identificarea cadavrului. Trebuie doar să dovedeşti că el a comis fapta şi că există o legătură de cauzalitate între faptă şi urmare", a adăugat Marius Iacob.

Elodia Ghinescu, în vârstă atunci de 38 de ani, a dispărut de acasă la 30 august 2007, poliţia fiind anunţată de dispariţie abia pe 5 septembrie, de către soţul acesteia, Cristian Cioacă, la cererea şefei avocatei.

Poliţistul Cristian Cioacă a verificat corespondenţa electronică a femeii, pentru a afla cu ce bărbat discuta, conform Parchetului. Cioacă a negat acest motiv, el precizând că a încercat doar să afle unde s-ar putea afla femeia. Soţul ei a susţinut tot timpul că Elodia nu este moartă.

Varianta crimei este luată în calcul de anchetatori deoarece în apartamentul celor doi şi în maşina bărbatului a fost descoperit sânge. Judecătorii l-au eliberat după ce acesta fusese reţinut pentru omor, pentru că nu a fost descoperit cadavrul.

Antena3.ro

×
x close