Temperaturile acestui sfârşit de săptămână se vor situa între -2 şi 12 grade. Cel mai frig va fi duminică, când meteorologii prognozează temperaturi minime între -1 şi 5 grade iar cele maxime între 4 şi 11 grade.
PROGNOZA METEO DE WEEKEND
ÎN ŢARĂ
Sâmbătă
Vremea se va menţine în general închisă. Local, îndeosebi în zonele de câmpie, va fi ceaţă şi se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de burniţă sau de ploaie. Vor fi fulguieli la altitudini de peste 1500 m, în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 12 grade, iar cele minime între -2 şi 6 grade. Presiunea atmosferică va creşte uşor.
Duminică
Cerul va fi mai mult noros şi va fi ceaţă, local persistentă şi izolat asociată cu burniţa. În cursul nopţii vor cădea precipitaţii slabe, sub formă de ploaie în regiunile nordice şi de ploaie, lapoviţă sau ninsoare, în zona de munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade, iar cele minime între -1 şi 5 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
Luni
Cerul va fi mai mult noros. Va ploua local în nord, centru, est şi izolat în rest, iar în zona montană vor predomina lapoviţă şi ninsoarea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -1 şi 5 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Mai ales dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă.
ÎN BUCUREŞTI
Sâmbătă
Cerul va fi mai mult noros şi trecător este posibil să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va creşte uşor.
Duminică
Cerul va fi mai mult noros şi va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţă sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 3... 4 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
Luni
Cerul va fi mai mult noros. Mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă, posibil asociată cu burniţa sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade, iar cea minimă de 2 ... 3 grade.
LA MUNTE
Sâmbătă
Vremea se va menţine în general închisă. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie sau burniţă, iar la altitudini mai mari de 1500m în Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali vor fi fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va scădea uşor, menţinându-se însă la valori mai ridicate decât în mod obişnuit la această dată. Pe văi şi în depresiuni, mai ales dimineaţa şi noaptea, local se va forma ceaţă.
Duminică
Cerul va fi mai mult noros, iar pe văi şi în depresiuni, va fi ceaţă, local persistentă şi izolat asociată cu burniţa. În cursul nopţii în nordul Carpaţilor Orientali şi Munţii Apuseni pe arii restrânse vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va mai scădea uşor.
Antena3.ro