Antena 3 CNN Actualitate Centura oraşului Balş, primul drum expres din România, a fost inaugurată astăzi

Centura oraşului Balş, primul drum expres din România, a fost inaugurată astăzi

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 15:03 21 Apr 2022 Modificat la 15:03 21 Apr 2022
centura bals inaugurata
Centura oraşului Balş, primul drum expres din România, a fost inaugurată astăzi Sursa foto: Facebook

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că astăzi se deschide o porţiune de drum expres Craiova Piteşti.

Este centura ocolitoare a Balşului, oraş întotdeauna aglomerat, pentru că este pe ruta care leagă vestul ţării de Capitală. Lucrările au fost finalizate după trei ani.

"Astăzi se deschide centura de ocolire a municipiului Balş, avem garanţiile şi de la constructor. Este un demers care a început cu aproximativ trei ani în urmă şi iată că reuşim să deschidem astăzi prima porţiune de drum expres din România care va asigura cu certitudine evitarea acestei aşteptări şi pierderea timpului în trafic.

Este o veste bună pentru cei care circulă pe itinerariul Bucureşti - Piteşti - Craiova - Severin - Timişoara. Ştim că la mijlocul acestei distanţe, în localitatea Balş, de fiecare dată traficul se aglomera şi pe câţiva kilometri se petreceau între 40-50 de minute şi chiar mai mult", a declarat Nicolae Ciucă.

×
Etichete: Balș Nicolae Ciucă
x close