Centrul
Simon Wiesenthal cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să îl
destituie pe ministrul de Externe Adrian Cioroianu, pentru
declaraţiile referitoare la deportarea rromilor. Într-o
scrisoare adresată premierului Tăriceanu, Shimon Samuels,
directorul pentru relaţii internaţionale al Centrului Wiesenthal,
susţine că şeful diplomaţiei române a evocat un concept
care aminteşte de planul nazist de a-i deporta pe evrei în
insula Madagascar, transformând-o într-un imens lagăr de
concentrare. El mai scrie că dintr-o declaraţie de acest gen a
încolţit sămânţa Holocaustului, în care au
pierit milioane de evrei şi ţigani, inclusiv de pe teritoriul
României.
Centrul
Wiesenthal i-a cerut premierului Tăriceanu să condamne public
declaraţia ministrului Adrian Cioroianu. În plus, să îl
demită pe Cioroianu din guvern şi să ceară scuze comunităţii
romilor din Europa. Centrul atrage atenţia că, prin menţinerea
tăcerii, va susţine în mod pasiv rasismul şi încălcarea
angajamentelor României faţă de Uniunea Europeană, Consiliul
Europei şi Organizaţia pentru securitate şi Cooperare în
Europa.
Antena
3