Antena 3 CNN Actualitate Centru de vaccinare în Piața Obor. Cine se imunizează primește o porție de mici cu muștar

Centru de vaccinare în Piața Obor. Cine se imunizează primește o porție de mici cu muștar

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 10:01 11 Iun 2021 Modificat la 11:52 11 Iun 2021
o_1f7stvh9tkmmv551e3g1qg41kmb.jpg
Sursa foto: Hepta

„Eu sper ca acest eveniment cu mici să îl repetăm în fiacare final de săptămână. Avem săptămâna aceasta și săptămâna viitoare, iar dacă lucrurile merg bine vom continua”, a declarat Radu Mihaiu.

Primarul Sectorului 2 a precizat că centrul de vaccinare din Piața Obor va fi deschis de vineri până duminică, în fiecare săptămână.

„Ce-i drept atunci este perioada în care vin cei mai mulți oameni să-și facă cumpărăturile pentru weekend. Deci de vineri până duminică, între ora 8:00 și ora 20:00”, a precizat acesta.

Întrebat dacă s-a gândit și la alte modalități de a-i recompensa pe cei care se vaccinează, Radu Mihaiu a răspuns: „Mărturisesc că a fost un efort extraordinar logistic și vrem deocamdată să vedem cum merge acest efort, pentru a vedea dacă ulterior sunt și alte posibilități, dar sigur vom vrea să ducem vaccinul cât mai aproape de oameni”.

Primarul Radu Mihaiu a spus că încă de la ora 7, de când se montau corturile, oamenii au început să se așeze ordonat la coadă.

„Nu există două tabere pro sau anti covid, pro sau anti vaccin. Nicio temă nu ne definește. Suntem toți oameni și avem frumusețea proprie. Asta se observă cel mai bine în piață, un loc plin de culoare și de arome care adună mereu oameni din toate colțurile societății. Azi mai mult ca oricând.

Cu ocazia deschiderii acestui centru de vaccinare, Piața Obor a mai trecut încă o dată testul maturității. Toată lumea s-a organizat exemplar. Au contribuit fiecare cu ce a putut. Inclusiv cu o porție din cei mai căutați mici din București, puși la dispoziție din proprie inițiativă de un antreprenor”, a spus primarul.

×
x close