Antena 3 CNN Actualitate Centru tribal vechi de trei milenii, descoperit la Satu Mare

Centru tribal vechi de trei milenii, descoperit la Satu Mare

1 minut de citit Publicat la 15:34 09 Apr 2015 Modificat la 15:34 09 Apr 2015
centru tribal.jpg
Un centru tribal din mileniul I î.Hr. a fost descoperit pe raza comunei sătmărene Căuaș, prin scanare geomagnetică, cercetarea fiind continuată de arheologii sătmăreni împreună cu cei de la Universitatea Koln din Germania, informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat de presă, Muzeul Județean Satu Mare desfășoară un amplu proiect de cercetare arheologică ce are ca principal obiectiv așezarea fortificată din mileniul I î.Hr. de la Căuaș-Sighet, proiectul de scanare fiind început în urmă cu șapte ani pe raza județului și în alte situri arheologice.

"Prin scanare geomagnetică s-a constatat că aici a existat un centru tribal, ce se întindea pe o suprafață de 56 ha, într-o zonă fortificată natural prin revărsarea a două pâraie în valea Ierului. Întreaga suprafață a fost fortificată printr-un efort ce dovedește posibilități impresionante ale comunității care a trăit în așezare. Un aspect extrem de important se desprinde acum la finalul cercetărilor: sutele de construcții de pe suprafața sitului sunt aranjate pe șiruri, dovedind că locuințele au fost construite după un plan prestabilit. Acest sistem complex de amenajare, ce a fost definit ca fiind protourban, este cunoscut doar la vestitul centru tribal din localitatea Biskupin (Polonia). Situația de la Căuaș dovedește că ar putea fi un fenomen european, databil în sec. X-VIII î.Hr., care însă s-a prezervat și poate fi reconstituit în puține cazuri", se precizează în comunicat.

Un alt element deosebit surprins în acest an este acela al unor planuri de construcții cu o latură arcuită (absidate) de foarte mari dimensiuni. Construcții identice ca formă și dimensiuni au fost descoperite recent la Lăpuș, acest sit având clare conotații cultice.

"Clădirile absidate de la Căuaș (datate în sec. X-VIII î.Hr.) generează o legătură temporară între monumentele similare din epoca târzie a bronzului de la Lăpuș (sec. XII î.Hr.) și templele absidate din civilizația geto-dacică (sec. V î.Hr.—I d.Hr.)", arată sursa citată.

×
Etichete: Satu Mare comuna
x close