Antena 3 CNN Actualitate Cele mai grave epidemii din istorie

Cele mai grave epidemii din istorie

S.T.
1 minut de citit Publicat la 23:15 07 Dec 2015 Modificat la 23:15 07 Dec 2015
fffff.jpg
Oamenii din vremuri străvechi se confruntau şi ei cu tot felul de boli, scrie historia.ro. Se puteau îmbolnăvi din cauza microbilor din apă, hrană sau mediu, iar ocazional grupurile umane puteau fi decimate de aceştia. Totuşi, abia odată cu organizarea oamenilor în comunităţi mari au căpătat şi bolile contagioase proporţii covârşitoare. Incidenţa a crescut şi odată cu domesticirea animalelor. Adunând provizii, oamenii au atras şobolani şi şoareci, iar construind fântâni au favorizat apariţia ţântarilor. De fapt, în mod ironic, evoluţia umanităţii a mers mână în mână cu creşterea pericolelor.

Variola. Înainte de colonizarea din Lumea Nouă, Americile găzduiau peste 100 de milioane de oameni. Din secolul al XV-lea epidemiile au redus acest număr până la 5-10 milioane. Europenii au adus cu sine o mulţime de boli împotriva cărora nativii nu au avut cum să lupte. De departe pe primul loc în topul mortalităţii a fost variola, foarte contagioasă şi declanşatoare de febră, dureri şi iritaţii severe. Deşi a fost creat un vaccin în 1796, epidemia a continuat să se răspândească. Chiar în 1967, virusul variolei a ucis 2 milioane de oameni, dar după aceea Organizaţia Mondială a Sănătăţii a depus eforturi mari pentru a eradica virusul prin vaccinarea în masă. Şi într-adevăr, în 1977 s-a înregistrat ultimul caz de variolă contractată în mediul natural.

Mai multe, pe historia.ro.

×
Etichete: boli
x close