Antena 3 CNN Actualitate Cele două licee din București unde s-au obținut cele mai multe medii de 10 la Bacalaureat în 2020

Cele două licee din București unde s-au obținut cele mai multe medii de 10 la Bacalaureat în 2020

<1 minut de citit Publicat la 15:50 30 Iun 2020 Modificat la 13:54 20 Sep 2023
Cele două licee din București unde s-au obținut cele mai multe medii de 10 la Bacalaureat în 2020
Sursa foto: hepta

Subiectele nu au fost foarte dificile, conform relatărilor mai multor elevi. O arată și rata mare de promovare în București, de 70%. Au fost și 39 de medii de 10, mai multe decât în alți ani. Două licee s-au remarcat în topul celor mai buni din Capitală. Este vorba despre Colegiul Naţional "Sfântul Sava" și Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai".

Elevii din sectorul 2  au înregistrat cea mai mare rată de promovare, de 82,3%, în timp ce cei din sectorul 5, cea mai mică, de doar 64,58%. La nivel național, au fost 230 de medii de 10.

Topul liceelor de nota 10 la BACALAUREAT 2020

Colegiul Naţional "Sfântul Sava" – 5

Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" - 5

Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" – 3

Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" – 3

Colegiul Național ”Mihai Viteazul” – 2

Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc” – 1

Rezultatele la Bacalaureat 2020 au fost deja afişate. Notele la BAC 2020 sunt afișate pe avizierele liceelor și pe edu.ro, dar pentru prima dată cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Rezultatele sunt disponibile și pe antena3.ro.

×
x close