Antena 3 CNN Actualitate Cei opt grevişti ai foamei de la Oltchim continuă protestul. Doi dintre ei au probleme de sănătate

Cei opt grevişti ai foamei de la Oltchim continuă protestul. Doi dintre ei au probleme de sănătate

1 minut de citit Publicat la 10:37 04 Dec 2013 Modificat la 10:37 04 Dec 2013
Cei opt grevişti ai foamei de la Oltchim continuă protestul. Doi dintre ei au probleme de sănătate
Foto: Agerpres
Cei opt angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea care au intrat în greva foamei luni continuă protestul, doi dintre grevişti fiind opriţi la dispensarul medical al combinatului după ce analizele medicale au arătat că au nivelul glicemiei foarte scăzut, informează Mediafax.

Potrivit liderului sindicatului Victoria din cadrul combinatului Oltchim, Corneliu Cernev, cei opt salariaţi ai combinatului care luni au intrat în greva foamei, la finalul unui protest spontan la care au participat aproximativ o sută de angajaţi de la Oltchim, se află, miercuri, în a treia zi de protest.

Starea de sănătate a doi dintre grevişti s-a deteriorat, ei fiind opriţi, miercuri, la dispensarul combinatului.

"Greviştilor li s-au făcut dimineaţă analize medicale, iar doi dintre ei au fost opriţi în dispensarul combinatului fiindcă le-a scăzut mult glicemia. Ceilalţi şase se află la combinat, unde continuă greva", a afirmat Cernev.
  
El a mai spus că miercuri la ora 12.00 reprezentanţii muncitorilor au programată o întâlnire cu administratorul judiciar al combinatului şi cu administratorul special.
  
 "Sperăm ca în urma discuţiilor să rezolvăm problemele care ne nemulţumesc", a adăugat liderul sindical.
    
Aproximativ o sută de salariaţi ai Oltchim din Râmnicu Vâlcea au declanşat, luni, un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt "puşi politic în funcţii". Ulterior, zece dintre angajaţi au intrat în greva foamei, doi dintre ei renunţând la protest în acceaşi zi.
    
Liderul sindical Corneliu Cernev afirma că principala nemulţumire este că oamenii, care nu şi-au luat salariile de peste două luni şi jumătate, nu ştiu când vor fi plătiţi, în condiţiile în care activitatea unor secţii este oprită.
  
 Liderul sidical spunea că salariaţii combinatului acuză şi faptul că după intrarea în insolvenţă la Oltchim s-au făcut angajări, fiind aduse "persoane care habar nu au despre activitatea acestui combinat chimic". Angajaţii reclamă, de asemenea, "salariile mari, de 8.000-9.000 de lei", pe care le-ar lua membrii conducerii combinatului şi spun că în unitate se fac cheltuieli semnificative pentru maşinile de serviciu şi pentru protocol.

×
Etichete: Oltchim
x close