Preşedintele CSM, Anton Pandrea, a declarat că în funcţie de fapta penală a celor şase magistraţi, CSM va lua măsurile prevazute de lege, care pot merge până la excluderea din magistratură. Potrivit anchetatorilor DNA, Dumitru Gheorghe, procurorul care aspira sa devină şeful Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Bucureşti, i-a dat lui Eugen Cojocaru, procuror la Parchetul General şi membru supleant în comisia de concurs, suma de 15.000 euro în schimbul subiectelor de la examen. Suma pretinsă iniţial de Cojocaru era de 50.000 euro, dar intermediarii, adică judecătorul Gheorghe Cerbeanu şi notarul Bucur, fost membru CSM şi fost judecator la Înalta Curte, au reuşit să scăda preţul.
Argumentul forte al celor doi intermediari a fost legat de racolarea altor clienţi care să intre pe filieră. Dumitru Gheorghe a obţinut nota cea mai mare la examenul pentru ocuparea postului de procuror general al Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Piteşti. Dumitru Gheorghe este singurul caz în care traseul mitei a fost stabilit cu precizie de anchetatori, fiind depistaţi atât intermediarii care au negociat suma, cât şi cei care au primit banii furnizând în schimb subiectele de examen.
În ceea ce-l priveşte pe Sterian Guli, procurorul care a candidat la conducerea Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucureşti, DNA poate preciza în momentul acesta doar ca el ar fi obţinut prin intermediul aceluiaşi judecător, Cerbeanu, subiectele de concurs de la Gabriela Ghiţa, şefa comisiei de examinare.
Antena 3