Copiii lui Omar Hayssam îşi pot petrece vacanţa la bunici în Siria. Decizia prin care cei şapte minori pot pleca devine irevocabilă, pentru că nu are cine să o atace. Instituţia citată în acest dosar, Primăria Sectorului 2, spune că, legal, nu a fost implicată corect în proces. O altă persoană care s-ar putea opune plecării este chiar Omar Hayssam, dar şansele să se întâmple acest lucru sunt inexistente. Judecătoria Sectorului 2 a decis că cei şapte copiii ai lui Hayssam pot sta în Siria între 15 iunie şi 15 septembrie.
Soţia sirianului, Adela Omar, a încercat să părăsească ţara împreună cu copiii de mai multe ori, dar de fiecare dată a fost întoarsă de la graniţă, pentru că avea nevoie de acordul instanţei. Peste trei zile, Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în care Omar Hayssam este acuzat de răpirea celor trei ziarişti români în Irak.
Antena 3