Update:
Ulterior, aeronava a aterizat la Islamabad și l-a preluat și pe cetățeanul român evacuat în cursul dimineții de 20 august pentru a fi transportat spre țară.
Primul cetățean român evacuat în ziua anterioară a decis să plece deja din Islamabad cu un zbor de linie. De la Islamabad, aeronava va face deplasarea spre România.
MApN este în permanentă legătură, în cadrul Celulei de criză interinstituțională, cu celelalte structuri cu responsabilități la nivel național și internațional în gestionarea crizei, astfel încât evacuarea, protecția și transportul persoanelor să se desfășoare în condiții optime.
Știrea inițială:
Românii vor fi aduși în țară cu o aeronavă a Forțele Aeriene Române din aeroportul Kabul, Afganistan, la Islamabad, în Pakistan.
La bord au fost și patru cetățeni bulgari. Românii vor fi aduși în țară cu aceeași aeronavă.
Reprezentanții Ministerului de Externe anunță că al treilea zbor la Kabul al aeronavei militare de transport românești s-a desfășurat în bune condiții.
Acest zbor a reușit evacuarea a încă 14 cetățeni români transferați în aeroport vineri dimineața și a unui număr de 4 cetățeni bulgari.
Pe lângă personalul militar al aeronavei s-a aflat la bord și o echipă consulară mobilă a MAE, pregătită să acorde asistență de specialitate.
Cei 14 români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan.
Potrivit MAE, vineri dimineața, grupul format din 14 cetățeni români a fost transferat în incinta Aeroportului internațional din Kabul.
"Cei 14 cetățeni români sunt angajați ai unei companii de securitate cu activități în Afganistan. Aceștia s-au aflat până în cursul acestei dimineți (vineri - n.r.) într-o bază militară din afara aeroportului internațional, fiind transferați în incinta aeroportului în urma unor demersuri extrem de complexe și dificile realizate încă de la începutul săptămânii în curs de către autoritățile române din cadrul Celulei de criză interinstituționale, în coordonare cu și cu sprijinul unor parteneri internaționali ai României și în cooperare cu compania angajatoare”, transmite MAE, într-un comunicat de presă.
Unul dintre români a renunțat să se deplaseze către aeroport, din cauza exploziei unei grenade, chiar în imediata vecinătate a locului unde se adăpostea.
Situația rămâne însă extrem de complicată, cu riscuri majore. În ultimele 24 de ore, un cetățean german a fost împușcat la Kabul.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a vorbit vineri, în exclusivitate la Antena 3, despre cum s-a desfășurat misiunea de evacuare a celor 14 români.