"Am luat act de apariția informațiilor în mass-media, în data de 30.03.2022, cu privire la 'Spolierea Patrimoniului CECCAR – 45 milioane de euro – miza unui abuz politic fără precedent'.
CECCAR este o organizație supusă normelor generale de funcționare privind persoanele juridice de drept privat. CECCAR este singurul organism profesional din sud-estul Europei membru în grupul de experți pe TVA – structură consultativă a Comisiei Europene pentru legislația în domeniul TVA.
Cu toate acestea, fără o consultare reală cu cei care practică această profesie, cu o rapiditate greu de neînțeles, este reactivată și deturnată de la scopul inițial o inițiativă înregistrată la Camera Deputaților, un proiect care „a zăcut în adormire” aproape 4 ani la Comisia pentru buget, finanțe. Precizăm că forma inițială a proiectului de lege conținea strict articole în concordanță cu necesitățile profesiei, pentru a servi mai bine interesul public.
Noile amendamente, depuse sub protecția anonimatului de către parlamentari PSD și PNL, propun modificări ce pot avea un caracter abuziv și neconstituțional.
Bugetul de 45 milioane € al CECCAR, miza "băieţilor deştepţi" şi a unui abuz politic fără precedent
În principal, acestea vizează:
PIERDEREA INDEPENDENȚEI EXPERTULUI CONTABIL JUDICIAR
Restrângerea nejustificată, printr-o măsură pur administrativă, a activităților pe care experții contabili le pot desfășura din anul 1994 (anul reînființării corpului profesional) în materie de expertiză contabilă judiciară, fără a exista o modificare la nivelul competențelor necesare.
Are loc introducerea în lege a unei modificări care afectează competenţa expertului contabil de a face expertize privind latura fiscală. Instanţele au clarificat acest aspect, în 2019 fiind dată Hotărârea 6457 a ICCJ prin care se atestă capacitatea expertului contabil judiciar de a efectua expertize contabile inclusiv cu componentă fiscală.
Efectul propunerii legislative ar avea un impact major asupra sistemului judiciar, prin pierderea independenței expertului contabil judiciar, mai ales în cazul dosarelor în care sunt parte Ministerul Finanțelor si structurile din subordine.
Dacă mâine ar intra în vigoare acest proiect de lege, multe dintre expertizele aflate pe rol decad ca probe. Acest lucru poate avantaja pe unii. Poate conduce la situaţii în care căderea probei în anumite dosare să rezolve într-un anumit fel cauza respectivă. Sunt expertize în dosare aflate la poliţie, DIICOT, parchete, iar reluarea expertizei poate conduce la prescrierea faptelor.
INSTITUIREA UNUI SISTEM DE SUPRAVEGHERE PUBLICĂ DISPROPORȚIONAT ȘI ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI CONSTITUȚIONAL AL NERETROACTIVITĂȚII LEGII
În fapt, este un sistem de control etatist asupra activităților desfășurate de către experții contabili, inclusiv în domeniul expertizelor contabile judiciare, asupra patrimoniului actual al profesiei contabile și asupra gestiunii fluxurilor financiare semnificative ale organismului profesional.
Profesia contabilă trebuie să își păstreze statutul de profesie independentă, ca toate celelalte profesii liberale.
Încercarea de a institui prin lege un mecanism de intervenție a statului, chiar și pe o perioadă limitată, în gestiunea unui patrimoniu PRIVAT și activitatea profesională a unei profesii liberale, care ar trebui, teoretic, să continue să fie exercitată în mod independent, va avea implicații majore asupra statutului real al profesiei contabile de profesie liberală.
Vor fi implicații majore asupra sistemului judiciar, unde reprezentanți ai diferitelor profesii liberale sunt implicați ca experți judiciari. Practic, acest mecanism, dacă ar fi promovat la rang de reglementare, va ANULA definitiv statutul de profesie liberală în România, permițând puterii executive a statului să intervină în preluarea abuzivă a guvernanței organismelor profesionale și a gestionării patrimoniilor PRIVATE ale acestora.
Acest mecanism plasează activitatea profesională într-o relație de subordonare etatizată, de plano incompatibilă inter alia cu exigența imparțialității cerute liber-profesioniștilor, mai ales dacă aceștia sunt implicați în expertize judiciare.
Sistemul de supraveghere urmează a fi implementat prin intermediul unei autorități aflate în subordinea Ministerului Finanțelor.
Practic, se preia controlul direct prin înlocuirea cu un administrator din partea unei autorități publice a peste 200 de mandate aferente structurilor de conducere locală și centrală, democratic alese prin votul membrilor CECCAR.
Aceste fapte induc un abuz de putere din partea autorității statului, prin aplicarea unui mecanism neconstituțional prin care pot înceta abuziv raporturi sau situații juridice născute sub vechea reglementare. Mai ales dacă nu și-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări, încălcând prevederile art. 15 alin. (2) din legea fundamentală privind principiul constituțional al neretroactivității legii.
DIVIZAREA PATRIMONIULUI CECCAR ȘI PIERDEREA DREPTULUI LA PROPRIETATE PRIVATĂ
Amendamentele aduse proiectului de lege vizează și reorganizarea teritorială prin filiale cu personalitate juridică, concomitent cu impunerea abuzivă de către stat a divizării patrimoniului PRIVAT deținut de CECCAR, contrar voinței proprietarilor patrimoniului – membrii CECCAR. Totodată, se impune și regula după care se divizează patrimoniul, regulă care nu are nicio legătură cu modul în care acesta a fost acumulat.
Această modificare afectează un drept constituțional al membrilor CECCAR – dreptul la proprietate privată.
SECHESTRAREA PATRIMONIULUI CECCAR
Se vizează, totodată, sechestrarea patrimoniului CECCAR, prin preluarea abuzivă a administrării acestuia, prin numirea unui administrator de către stat care să înlocuiască mandatele deținute de membrii forurilor de conducere, aleși în mod democratic de către membrii CECCAR.
Astfel, proprietarii de drept sunt lipsiți de libertatea de a dispune de propriul patrimoniu după regulile stabilite de către aceștia, puse în practică de reprezentanții legal desemnați de aceștia. Considerăm că aceasta este practic o naționalizare disimulată și această modificare afectează un drept constituțional al membrilor CECCAR – dreptul la proprietate privată.
Amendamentele propuse aduc grave prejudicii materiale și morale membrilor CECCAR – proprietarii de drept ai patrimoniului, implicit organismului profesional.
Patrimoniul CECCAR a fost constituit exclusiv din contribuțiile membrilor și exclusiv în scopul desfășurării activității pentru buna gestionare a profesiei contabile. În consecință, administrarea acestuia este atributul exclusiv al membrilor, prin structurile de conducere pe care aceștia le desemnează în mod democratic, prin vot. De altfel, dreptul la proprietate privată este un drept garantat de Constituția României.
Acest demers de a prezenta public poziția oficială a CECCAR față de modul în care se realizează modificări ale legii care vizează organizarea și funcționarea profesiilor de expert contabil și contabil autorizat este unul APOLITIC.
CECCAR este membru a două organizații reprezentative din domeniul contabilității : IFAC (International Federation of Accountants) – la nivel global -și Accountancy Europe – la nivel european. Menționăm, totodată, că mandatul de președinte al Accountancy Europe pentru perioada 2018-2020 a aparținut unui expert contabil susținut de CECCAR. În 2021, CECCAR a împlinit 100 de ani de înființarea sa, prin Decret Regal, la 13 iulie 1921", se arată în comunicatul semnat de preşedintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Şova.