NOBEL ŞI CORECTITUDINEA POLITICĂ
Mii de persoane - parlamentari şi miniştri, precedenţi laureaţi, membri ai unor instanţe internaţionale, profesori universitari - sunt abilitate să propună candidaturi. Anul acesta, doi dintre favoriţi au fost disidenţii chinezi Gao Zhisheng şi Hu Jia, conform declaraţiei lui Stein Toennesson, directorul Institutului de studiere a păcii din Oslo (Prio). Doar că nu te poţi pune în faţa unei puteri precum China... ?Comitetul Nobel este interesat probabil de China de mai mulţi ani, dar este posibil ca până acum să nu fi găsit candidaţi care să se impună şi poate că nu a vrut să afecteze pregătirea Jocurilor Olimpice?, a declarat Toennesson. ?Jocurile Olimpice s-au încheiat cu succes (...) dar nu şi în privinţa drepturilor omului?, a adăugat acesta.
Acordarea unui astfel de premiu lui Zhisheng, avocat autodidact, şi lui Hu Jia, militant pentru drepturile omului, la zece ani de la dictincţia înmânată lui Dalai Lama, ar fi generat nemulţumiri profunde la nivelul regimului chinez. Cei care au propus candidaturi au mers chiar mai departe, nominalizând-o pe militanta rusoaică pentru drepturile omului, avocata Lidia Iusupova, fostă reprezentantă a organizaţiei neguvernamentale Memorial. Aceasta a contribuit la dovedirea crimelor comise în teritoriul său de origine, Cecenia. Sigur, vorbim şi aici de posibile nemulţumiri ale mai-marilor de la Moscova. Aşa că laureatul pentru 2008 se numeşte Martti Ahtisaari, considerat artizanul controversatei independenţe a Kosovo.
ADOLF HITLER & IOSIF VISARIONOVICI STALIN, PROPUŞI LA PREMIUL NOBEL PENTRU PACE
Unele nominalizări la Nobel par incredibil de acceptat în lumea anului 2008. În calitatea sa de secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1922-1953), sinistrul Iosif Visarionovici Stalin a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace nu o dată, ci chiar de două ori (!), în 1945 şi 1948... La rândul său, Adolf Hitler a beneficiat de aceeaşi favoare, în 1939, în calitate de cancelar al Germaniei şi de lider al Partidului Naţional Socialist German. Din fericire, în 1939, premiul nu a fost acordat, în lumina evenimentelor sângeroase din Europa de care se face el însuşi vinovat. Hitler le-a interzis germanilor să accepte vreun premiu Nobel, în semn de protest faţă de faptul că premiul din 1935 fusese acordat scriitorului pacifist şi antinazist Carl von Ossietzky. Decizia lui Hitler a afectat trei cercetători germani cărora le-a fost acordat premiul pentru chimie şi medicină, la sfârşitul anilor 30. Aceştia au putut obţine după război diplomele de laureaţi, dar nu şi recompensele băneşti. Premiul Nobel pentru Pace nu a fost mai fost acordat până în 1943 inclusiv, motivele sunt clare, dar nici în 1948, 1955, 1956, 1966, 1967 şi 1972.
CEAUŞESCU
Poate nominalizarea acestor tirani, dar şi încrederea că este un factor de decizie în rezolvarea conflictului israeliano-arab, însuşi Ceauşescu a încercat să candideze la Premiul Nobel pentru Pace. Convins că poate juca un rol de intermediar activ în tratativele pentru stabilirea păcii în Orientul Mijlociu, poziţia sa i-a adus prestigiu în lumea occidentală şi arabă, iar România a beneficiat de avantaje economice. Relaţiile cu Yasser Arafat, la fel de călduroase, l-au deosebit de alţi lideri din fostul bloc comunist, unde relaţiile bilaterale israeliano-arabe păreau de neconceput. Declaraţiile sale respingeau ferm terorismul, susţinând repetat soluţionarea paşnică a conflictului istoric. Deşi imaginea lui Ceauşescu în afara graniţelor era odată favorabilă, el nu s-a apropiat de Nobel.
ARAFAT, PEREZ, RABIN
În schimb, Arafat s-a apropiat şi a şi obţinut distincţia deşi, zeci de ani, a fost acuzat că nu este mai mult decât un conducător terorist. A câştigat distincţia alături de foştii săi duşmani de o viaţă: Shimon Perez şi Itzak Rabin. Acesta din urmă este acuzat că a ordonat expulzarea tuturor arabilor din teritoriile ocupate de Israel în timpul Războiului din 1948, când se afla în serviciul militar israelian. În timpul mandatului de ministru al Apărării, Itzak Rabin a fost responsabil de reprimarea sângeroasă a palestinienilor în timpul primei Intifade. Criticii săi au arătat că, în plus, Rabin a continuat să autorizeze construirea de locuinţe israeliene în teritoriile ocupate, în ciuda Acordului de Pace care interzicea un asemenea demers. Shimon Perez a fost acuzat la rândul său de orchestrarea masacrului din Qana (1996) când armata israliană a bombardat un sat în care se aflau 800 de civili libanezi neînarmaţi, în mare parte copii, femei şi bătrâni refugiaţi. 106 au fost ucişi şi 116 răniţi. Perez mai este responsabil, spun criticii, de programul de dezvoltare al arsenalului nuclear al Israelului. Revenind la Arafat, Kare Kristiansen, un norvegian membru al Comitetului Nobel, a semnat în 1994 un protest în care reclama decernarea premiului pentru pace lui Yasser Arafat, pe care nu s-a sfiit să-l catalogheze drept ?un terorist notoriu?.
Practic, distincţia pe care cei trei au obţinut-o în 1994 se datorează exclusiv acordului de la Oslo, primul moment în care membrii politici ai ambelor ţări au avut o întâlnire faţă în faţă.
MARELE NEDREPTĂŢIT: GANDHI
Pe de altă parte, Mahatma Gandhi, simbol al păcii şi înţelegerii, nu a primit niciodată Nobelul pentru Pace, cu toate că a fost nominalizat de 12 ori între 1937 şi 1948. În 1937, consilierul Comitetului Nobel, profesorul Jacon Worm-Müller, era de-a dreptul critic: ?Fără îndoială că acest om are o natură nobilă, este un ascet desăvârşit şi merită iubirea poporului indian. Dar în acelaşi timp este un naţionalist şi are tendinte dictatoriale. Aş spune că este un Christ care uneori devine, ca prin farmec, un politician obişnuit.? Motivul invocat de admiratorii lui Gandhi este faptul că britanicii n-ar fi fost încântaţi ca omul care a smuls din mâinile lor ?perla Coroanei? să obţină o asemenea distincţie. Cu două zile înainte de încheierea nominalizărilor pentru 1948, Mahatma Gandhi este asasinat. Pentru că Nobelul nu se acordă postum, pe 18 decembrie 1948, Comitetul Nobel din Norvegia anunţa că în acel an premiul nu se acordă, întrucât ?nu există nici un candidat potrivit în viaţă?...
CHURCHILL
Primul ministru şi om politic britanic Winston Churchill nu a fost recompensat cu premiul Nobel pentru pace, asa cum poate şi-ar fi dorit, datorită contribuţiei la înfrângerea Germaniei şi la încheierea celui de-al doilea Război Mondial. Straniu, conform biografilor lui Churchill, Comitetul Nobel s-a gândit să-l recompenseze ?cumva?, aşa că au ales activitatea literară? În anul 1953, Sir Winston Leonard Spencer Churchill a primit premiul Nobel pentru ?descrierea măiastră deopotrivă biografică şi istorică şi, de asemenea, pentru oratoria desăvârşită întru apărarea valorilor umane?. De fapt, Churchill a primit premiul pentru lucrarea sa ?Al doilea Război Mondial?...
AMERICANII
Cordell Hull, Nobel 1945. Premiul a fost acordat pentru eforturile sale depuse întru pace şi înţelegere în cadrul Emisferei Vestice, pentru acorduri de comerţ şi activitatea în cadrul ONU. Acuzaţii: în 1939, nava americană SS St. Louis pleca din Hamburg cu destinaţia America de Nord, având la bord 950 de refugiaţi evrei refugiaţi de teama repercursiunilor guvernării naziste. Roosevelt, preşedinte pe atunci, era gata să le acorde azil politic. S-a lovit însă de refuzul violent al lui Hull, la momentul respectiv secretar de stat. Acesta a ameninţat că-i retrage sprijinul politic pentru alegerile din 1940 în cazul în care îi primeşte pe evrei. Ca atare, Roosevelt a interzis accesul navei în orice port american. SS St Louis s-a întors la Hamburg, iar refugiaţii evrei au dispărut pentru totdeauna în lagărele naziste.
Henry Kissinger, premiul din 1973: este considerat artizanul Noii Ordini Mondiale şi adevăratul stăpân din umbră al Americii alături de Zbigniew Brzezinski. A primit Nobelul pentru încheierea Acordului de Pace din Vietnam. S-a dovedit însă că el este acelaşi om care a instituit campania secretă de bombardamente asupra soldaţilor nord-vietnamezi infiltraţi în Cambodgia, între anii 1969-1975. Alte acuze: implicarea în operaţiunea Condor (1970), presărată cu răpiri şi crime, coordonată de americani pe teritoriile Argentinei, Boliviei, Braziliei, Paraguayului, Uruguayului şi Chile. Kissinger a aprobat invazia militară a Ciprului de căatre trupele turceşti. S-a spus că Premiul Nobel a devenit o distincţie fără nici un fel de valoare, odată cu acordarea acestuia lui Kissinger. Când ambasadorul SUA a venit să ridice premiul acordat secretarului de stat, protestatarii au aruncat cu bulgări de zăpadă în ambasador, iar liderul Vietnamului de Nord, Le Duc Tho, a refuzat acest premiu, câştigat alături de Kissinger.
Jimmy Carter, recompensat în 2002, a fost acuzat că nu s-a implicat în problemele de importanţă istorică pe perioada mandatului său de preşedinte al SUA, iar declaraţia oficială a Comitetului Nobel dă dovadă de servilism politic: ?Decade de eforturi neprecupreţite pentru soluţionarea conflictelor internaţionale, implementarea democraţiei şi a drepturilor omului şi promovarea dezvoltării economice şi sociale.? Printre contestatarii săi se numără şi Gunnar Staalsett, membru al Comitetului Nobel.
Al Gore, laureat 2007: detractorii spun că acesta nu are cunoştinţe solide de ecologie, iar cartea pe care a publicat-o este o sinteză a studiilor altor cercetători. De asemenea, aceasta ar conţine nouă mari erori ştiinţifice. În filmul omonim, Al Gore îşi roagă conaţionalii să reducă consumul de energie electrică la domiciliu. S-au făcut investigaţii: aparent, într-o singură lună, familia lui Gore consumă mai mult decât dublul mediei într-o familie americană într-un an.
Controversa Begin
Menahem Begin a primit prestigiosul premiu în 1978, pentru contribuţia la Acordurile de la Camp David din anul respectiv. Se pare că Anwar Sadat ? preşedintele Egiptului la acea vreme - a beneficiat şi el de premiu. Cât despre Begin, acesta a fost conducătorul organizaţiei miliante Irgun, recunoscută ca teroristă. Begin a fost făcut responsabil şi de raiduri şi execuţii asupra populaţiei arabe, plus exploziile de la hotelul King David, în Ierusalim, în 1946.
O autobiografie fabricată
Activistă pentru drepturile omului, dar şi scriitoare, Rigoberta Menchú a primit Nobelul în 1992, fiind prima indigenă şi cea mai tânără leaureată la această categorie. Decernarea Premiului Nobel către o indiană din tribul Quiché a fost foarte comentată. Implicarea în rândurile unei opoziţii combatante în patria sa, care se numără printre ţările cu cea mai mare rată de lezare a drepturilor omului, nu a fost un factor suficient în opinia unor critici. Succesul autobiografiei sale din 1983 ?Yo, Rigoberta Menchú? a îndreptat atenţia internaţională asupra situaţiei catastrofale din Guatemala, instituind o nouă politică de recunoaştere a drepturilor popoarelor indigene. Există, se pare, anumite dovezi care contrazic informaţiile oferite de Menchú, prezentate chiar în cadrul autobiografiei. Unele aspecte referitoare la istoria familiei sale au fost modificate cu bună ştiinţă pentru ca ideile de stânga să se propage mai uşor.
UN ?NU? HOTĂRÂT
Premierul vietnamez Le Duc Tho a refuzat să împartă premiul pentru negocierea acordului de pace în Vietnam cu americanul Henry Kissinger. Le Duc Tho a spus atunci că nu se află în poziţia de a accepta premiul, din cauza situaţiei reale din Vietnam. În acest timp, aşa cum am mai spus, Kissinger accepta titlul, în ciuda huiduielilor.
Este la fel de cunoscut refuzul Maicii Teresa de a participa la un banchet oficial la Oslo organizat cu ocazia decernării Premiilor Nobel din 1979, când a fost laureată. A declarat clar că banii ar trebui cheltuiţi pentru ajutorarea săracilor, aşa că evenimentul a fost anulat.
Text & foto: Ella Moroiu, Antena3.ro
