Gigi Becali a vorbit, duminică, la Antena 3, despre cum ar vrea să se implice în rezolvarea problemei imigranţilor. Finanţatorul Stelei crede că a găsit o soluţie, măcar parţială, privind cazarea imigranţilor şi că urmează ca instituţiile statului să decidă.
"Am posibilitatea de 1.000 de locuri, cazare, masă. Îmi ajut ţara. Întâmplarea face să am construit un cămin, care a fost construit ca să angajez oameni din provincie, să lucreze la o firmă de construcţii. Căminul este în Berceni. Am spus că vin în ajutorul statului, să-i fie mai uşor să îi supravegheze. Nu vi se pare că e mai bine aşa? Am vorbit, acolo au şi sală de mese şi bucătărie, toate condiţiile le au. Am vorbit cu o persoană, un sirian, bine cunoscut în comunitate, va veni. Am luat legătura cu el şi i-am zis: dacă eu cumpăr o insulă în Grecia şi duc acolo 6.000 de emigranţi? El mi-a spus că ideea a avut-o şi un libanez, dar nu au vrut grecii. Am discutat şi alte soluţii" a spus Gigi Becali