Antena 3 CNN Actualitate Ce urmează după un Crăciun cu 18 grade Celsius. Vezi prognoza meteo

Ce urmează după un Crăciun cu 18 grade Celsius. Vezi prognoza meteo

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 10:31 23 Dec 2012 Modificat la 10:31 23 Dec 2012
Ce urmează după un Crăciun cu 18 grade Celsius. Vezi prognoza meteo
Foto: flickr.com
De la munţi de zăpadă, am putea ajunge la inundaţii, în doar două zile. După ce-a nins şi-a viscolit zile întregi, meteorologii anunţă că de luni, vremea se încălzeşte simţitor..

Cel mai bine, încălzirea vremii se va simţi în vestul României, unde marţi se va înregistra o temperatură-record de 18 grade.

"Vor ajunge să atingă chiar 17-18 grade Celsius, în sudul Banatului în prima zi de Crăciun", atenţionează Simona Andrei, meteorolog.

În Ajunul Crăciunului, în Banat va fi ca de Paşte - s-ar putea înregistra chiar 17 grade, potrivit estimărilor meteorogilor.

Temperaturi peste 0 grade vor fi şi în Nordul Moldovei, cel mai puternic lovit de iarnă, până acum.  În zona judeţului Botoşani, sunt nămeţi înalţi şi de patru metri.

Se va încălzi brusc şi în Nordul Moldovei. În urmă cu două zile, aici termometrele arătau -10 grade. Marţi însă, se vor înregistra 7 grade, cu plus, ceea ce înseamnă p încălzire de 17 grade.

Există şi o explicaţie pentru această încălzire bruscă.

"O masă de aer foarte cald începe să pătrundă dinspre nordul Africii către zona centrală şi est europeană", explică meteorologul Andrei.

Meteorologii spun că, după Crăciun, temperaturiile vor scădea din nou sub zero grade.




Prognoza meteo pentru următoarele zile


Duminică (23 decembrie)


În ţară, în regiunile extracarpatice vremea se va menţine rece, geroasă mai ales dimineaţa şi noaptea. În aceste zone cerul va fi mai mult noros, cu ceaţă izolat persistentă, asociată cu chiciură şi fulguieli. În regiunile intracarpatice, cerul va fi temporar noros şi, pe arii extinse, în a doua parte a intervalului vor cădea precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de formare a poleiului. Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la -13 spre -12 grade în nordul Moldovei până la 2 - 3 grade în sudul Banatului, iar cele minime între -18 şi -8 grade, mai ridicate în regiunile vestice.Presiunea atmosferică va fi în scădere în regiunile intracarpatice, iar în celelalte regiuni nu va avea modificări semnificative.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, cu ceaţă şi chiciură, îndeosebi la începutul şi la sfârşitul intervalului. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de -6 grade, iar cea minimă va fi de -9 spre -8 grade. Presiunea atmosferică nu va avea modificări semnificative.

Luni (24 decembrie)

În ţară, vremea se va menţine rece, geroasă dimineaţa în nordul Moldovei şi în zonele depresionare, iar în restul teritoriului valorile termice vor continua să crească, cu precădere în regiunile vestice. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi estul ţării local va fi ceaţă, izolat persistentă, asociată cu depunere de chiciură. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în prima parte a zilei când, pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, mixte şi vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la -10 grade în Moldova până în jur de 10 grade în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor încadra între -10 şi 2 grade, mai ridicate în Dealurile de Vest. Presiunea atmosferică va continua să scadă.

În Bucureşti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros. Mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă asociată cu chiciură. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de -5 spre -4 grade, iar cea minimă de -9 spre -7 grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere.

Marţi (25 decembrie)


În ţară, vremea se va încălzi cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil. În zonele joase, îndeosebi din sudul şi sud-estul ţării local se va semnala ceaţă, izolat persistentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte precum şi în regiunile vestice şi sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai coborâte în zonele cu ceaţă persistentă, dar şi uşor mai ridicate în sudul Banatului până spre 17 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -7 şi 7 grade.

În Bucureşti, vremea se va încălzi. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea şi dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 4 - 5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 1 grad.

Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi meteoplus.ro



×
Etichete: prognoza meteo meteo
x close