
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a emis o serie de decizii față de materialele audiovizuale cu conținut ilegal identificate pe rețelele sociale. Instituția a transmis o listă care arată exact ce tip de conținut este sancționat și eliminat de pe plaformele de socializare.
Potrivit unui comunicat al CNA transmis, marți, Agerpres, întrunit în ședință, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva unui conținut ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe:
Profiluri de pe rețeaua TikTok sancționate de CNA
* pentru încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, profilurile:
1. Zebedeu - cu titrarea 'Am învins trădătorii? Haga declanșează începutul sfârșitului! Judecătorii de la Haga au început cercetările penale împotriva celor care au orchestrat lovitura de stat din România!';
2. Eddie Loghin - 3 materiale cu titrări precum: POWERD BY EDY EXILATUL !!! TRUPE MOBILIZATE LA GRANIȚA CU UCRAINA FRONTUL ESTIC (MAREA NEAGRÃ) ȘI FRONTUL NORDIC!'; ' Roumanie POWERD BY EDY EXILATUL !!! Soldații francezi pe teritoriul României la granița cu Ucraina..acum se intelege de ce sau anulat alegerile La France renforce sa presence en Roumanie POWERD BY EDY EXILATUL !!!'; ' CHINA 2026 SE VA ÎNCORONA CA NOUA FORȚÃ ECONOMICÃ MONDIALÃ XI JIMPING A ORDONAT CA TOȚI CHINEZI DIN TOATÃ LUMEA SÃ SE ÎNTOARCÃ ÎN CHINA POWERD BY EDY EXILATUL !!!';
3. ro.cristina.ro - 4 materiale cu textele: 'CHINA 2026 SE VA ÎNCORONA CA NOUA FORȚÃ ECONOMICÃ MONDIALÃ', 'RUSIA A PREGÃTIT 100 ARME NUCLEARE LA FRONTIERA CU UE 2024 PROBLEMA E GRAVÃ', 'CU RUSIA VREA EUROPA ROMÂNIA ȘI NATO SÃ LUPTE VIVA RUSIA LA MADRE PATRIA', 'ANUNȚUL ESTE OFICIAL COMISIA EUROPEANÃ A ANUNȚAT TRECEREA LA EURO DIGITAL OCTOMBRIE 2025';
4. slavia_slavia - 'La un semn deschisă e calea...România îngropată în datorii și morminte! Asta vrem? Alegem?';
5. 3D DOG - 'Război ne mai trebuia';
6. iojadaniell1 - titrare 'oficial!!! Ãștia anti Georgescu, să vă pregătiți URMEAZÃ ARMATA OBLIGATORIE REVINE PE TAPET CINE VREA REINTRODUCEREA ȘI DE CÂND. REACȚIA INTERIMARULUI BOLOJAN';
* pentru încălcarea prevederilor art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului:
7. profilul gabyscarlat - text afișat 'ACEST GHUNOI MERITÃ JUDECAT DE POPOR... OMUL SISTEMULUI CARE A DUS ROMÂNIA ÎN HAUS';
Profiluri de Facebook sancționate de CNA
1. Somber shoe - material video cu mențiunea 'Știrile Pro TV' și titrările 'primește milionul tău dacă ai un iphone! Promoție incredibilă de la directorul Apple, Tim Cook- câștigă peste 2000 de euro pe zi' (încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului);
2. Raisa Ekaterina Ivatenko - material video cu mențiunea 'CRIMINALI La Nurnberg cu ei și cu toți complicii lor! Let-s go Russia' (sunt încălcate prevederile art. 40 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului);
De asemenea, în ședința publică de luni, Consiliul a hotărât să emită o decizie privind ordinul de a acționa împotriva unui conținut ilegal pentru materiale audiovizuale care încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, identificate pe platforma Facebook, profilurile Cristina MC și Românidepeste Tot #Official '', cu titrările 'VINE VALUL! TRUMP DESPRE CCR' și, respectiv, 'CUM AM PROMIS, AICI DOVADA CÃ VOR FI ARESTÃRI ÎN CURAND'.
Profiluri de pe rețeaua X sancționate de CNA
1. Tele Nova Dacia - video cu sigla Mișcării Legionare și o imagine a lui Corneliu Zelea Codreanu (încalcă dispozițiile art. 48 din Codul audiovizualului);
2. USRneoficial/răzbunare - material video cu vehicule și camioane militare, cu textul 'București, cartier Berceni, șos Olteniței' (încalcă dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului).