Elena Barbu, medic specializat în Radiologie - Imagistică, a explicat, în cadrul emisiunii "De-a viaţa ascunselea" de la Antena 3 CNN, ce sunt constelațiile familiale, dar şi cât de importantă este mama în viaţa unui copil şi cum poate aceasta să-i influenţeze viitorul.
"La consteţii, noi ne uităm în suflet dincolo de vinovăţie şi nevinovăţie. Este o vorbă celebră: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii". De pildă, copiii care sunt bolnavi de cancer sau alte boli incurabile nu au nicio vină.
Nu este nimeni vinovat de naşterea unui copil bolnav. Constelaţiile ne-au arătat asta. La constelaţii ne uităm dincolo de bine şi rău, dincolo de vinovăţie şi nevinovăţie. În spatele acestora găsim iubirea. Este iubirea fiecăruia dintre noi către cineva din familie care a fost uitat, exclus sau a avut un destin greu.
Nimeni nu poate fi uitat. Atunci când cineva este uitat, altcineva din acea familie se va uita cu iubire către el. Cum? Prin repetarea destinului acelei persoane sau printr-o boală sau un destin greu. Persoana uitată ia cu ea energia familiei.
De exemplu, persoanele cu tulburări mentale. Acea persoană, în abisul ei, face enorm de mult pentru întreaga familie. Dacă eu am o viaţă bună şi am succes şi mă bucur de viaţă, se datorează faptului că, cineva, din familia mea, face ceva şi pentru mine şi pentru întregul sistem familial. Când îi readucem în viaţa noastră pe aceşti oameni, toată familia se linişteşte.
Elena Barbu: "Toți avem nevoie să fim văzuți de mama"
"În cazul unei femei tinere, de 25 de ani, care îşi doreşte foarte mult un copil, dar nu îl poate avea. Ei bine, în sistemul familial al femeii sau chiar al bărbatului, a existat o mamă care şi-a îngropat copilul sau un copil care a murit la naştere, fie femeia a murit la naştere.
Trebuie să înţelegem că familia noastră nu este doar familia de origine. Avem străbunici şi strămoşi. Suntem conectaţi cu ei prin suferinţă. De ce prin suferinţă? Pentru că bucuria nu lasă urme în corp, în timp ce suferinţa lasă. Astfel că, merge informaţia din generaţie în generaţie până ajunge la noi şi la copiii noştri.
Suferinţa pierderii unui copil este atât de mare, încât inima părinţilor se închide. Durerea şi suferinţa a rămas în sistemul familial şi va ajunge la următoarea generaţie. De pildă, îmi este frică să nu pierd copilul şi atunci ce face sufletul meu? Nu rămân însărcinată, pentru că este frica să nu pierd copilul sau să mor la naştere. Informaţia este în câmp. Undeva în câmp este informaţia şi constelaţia ne arată că trebuie să ne uităm cu iubire la ceea ce ar fi putut simţi bunica sau mama noastră. Lacrimile neplânse ale unui strămoş ajung la noi.
Cât despre furie, o vedem mereu. O vedem în familie sau în trafic. Cu toţii avem o nevoie extraordinară să fim văzuţi de mamă. Nevoia este a sufleţelului venit pe lume. Momentul conceperii îşi lasă amprenta asupra embrionului care se va forma în pântecul mamei. Relaţia dintre femeie şi bărbat la momentul conceperii va avea impact asupra câmpului energetic al copilului. Bebeluşul ştie tot ce a trăit mama în timpul sarcinii. Copilul ştie fiecare emoţie a mamei.
Cu toţii avem nevoie să fim văzuţi de mamă încă din momentul naşterii. La modă sunt operaţiile de cezariană, însă aşa copiii sunt separaţi de mame încă de la naştere. Acel bebeluş va tânji după mama sa toată viaţa.
Sunt din ce în ce mai multe femei care sunt prezente şi poţi vorbi cu bebeluşul în fiecare zi. Ar fi extraordinar să o lăsăm pe femeia însărcinată să aibă grijă de ea şi noi de ea. Având grijă de ea, am avea un viitor bun. Un copil văzut de la naştere de către mamă va fi un adult sănătos.", a mai spus medicul Elena Barbu.