„Intrăm în 2020 cu buget, fără majoritatea măsurilor devastatoare pentru economie introduse de PSD prin OUG 114, fără TVA split. Aşa cum v-am promis, deficitul bugetar a fost acoperit cu împrumuturi din piaţă la dobânzi în scădere. Am făcut economii. Bonus, buffer-ul a crescut faţă de momentul preluării guvernării (nu a mai fost folosit ca în guvernarea PSD la acoperirea deficitului prin vânzare de valută). Asta înseamnă că pieţele financiare şi investitorii au încredere în acest Guvern şi în soluţiile promovate de noi", a precizat ministrul Finanţelor.
Acesta a adăugat că "urmează lucruri bune pentru români în 2020".
Guvernul şi-a angajat răspunderea, luni, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2020.
"Obiectivul nostru a fost acela de a reuşi până la data de 31 decembrie să adoptăm proiectul de buget şi bugetul asigurărilor sociale de stat. (...) Folosim în premieră o modalitate de adoptare a bugetului de stat care nu a mai fost folosită - procedura angajării răspunderii Guvernului. E o procedură legiferată în Constituţie şi spre deosebire de OUG are aspecte care o fac mai democratică. Am surprins cu angajarea răspunderii. (...) Am aprobat foarte multe amendamente formulate de parlamentari. Dacă există formaţiuni care consideră că legea nu trebuie să intre în vigoare, au la dispoziţie instrumentul moţiunii de cenzură", a declarat premierul Ludovic Orban, în plenul Parlamentului, la şedinţa comună de angajare a răspunderii pe buget.
De asemenea, Guvernul şi-a angajat răspunderea şi asupra modificării OUG 114/2018.
"Proiectul de lege stipulează corectarea prevederilor legate de domeniul energetic, domeniul financiar-bancar, domeniul comunicaţiilor, domeniul fondurilor private de pensii. De asemenea, cuprinde o serie de măsuri, exact cum cuprindea şi OUG 114, în mai multe domenii de activitate, de la chestiuni legate de sporuri până la chestiuni care sunt legate de diferite tipuri de reglementări", a explicat premierul în plenul Parlamentului.