Populaţia României a scăzut considerabil faţă de recensământul din 2002. În aceste condiţii, şi numărul parlamentarilor care vor fi aleşi la scrutinul din decembrie ar trebui să fie mai mic.
Cei 472 de parlamentari din actuala legislatură au fost aleşi pe baza datelor recensământului din 2002. Potrivit acestuia în România erau peste 21,6 de milioane de cetăţeni. La alegerile din 2008, rata de reprezentare pentru deputaţi a fost stabilită la 70 de mii de persoane, iar pentru senatori la 160 de mii de persoane. Numărul parlamentarilor ar trebui să scadă simţitor dacă se va ţine cont de cifrele recensământului efectuat anul trecut.
Potrivit datelor preliminare, în ţara noastră mai sunt puţin peste 19 milioane de cetăţeni. Dacă s-ar lua în calcul aceeaşi rată de reprezentare ar trebui ca în decembrie să alegem doar 272 de deputaţi şi 119 senatori. Adică 391 de parlamentari, cu 81 mai puţini decât în actualul mandat.
Pentru ca acest lucru să se întâmple ar trebui ca autorităţile să redeseneze colegiile electorale şi să facă un recensământ în fiecare dintre ele pentru a stabili exact câţi români revin în responsabilitatera fiecărui parlamentar.
De delimitarea şi numerotarea colegiilor se ocupă Autoritatea Electorală Permanentă care are obligaţia să actualizeze anual datele pentru fiecare. Pentru alegerile din decembrie, actualizarea trebuia făcută din decembrie 2011, lucru care nu s-a întâmplat. Astfel la scrutinul din iarnă vom alege tot 472 de parlamentari