Antena 3 CNN Actualitate Ce se întâmplă în România, după vremea anormal de caldă

Ce se întâmplă în România, după vremea anormal de caldă

S.T.
1 minut de citit Publicat la 21:05 14 Ian 2020 Modificat la 21:05 14 Ian 2020
o_1duin1qn11mrrqce1j8hihlri5b.jpg
Foto: pixabay.com

VREMEA. Prognoza meteo pentru miercuri, 15 ianuarie 2020. În zonele joase din Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei, dar şi în Dobrogea vremea va fi închisã, cu nebulozitate stratiformã şi ceaţã asociatã şi cu depunere de chiciurã, ce vor persista în cea mai mare parte a intervalului, determinând valori diurne de temperaturã în jurul celor climatologic specifice pentru mijlocul lunii ianuarie.

Trecãtor şi izolat va burniţa sau va fulgui şi vor fi condiţii de polei. În restul ţãrii, cerul va fi variabil la senin, cu nori joşi şi ceaţã pe spaţii mai restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, cu precãdere pe vãi şi în depresiuni, iar vremea va fi mult mai caldã decât normal. Vântul va sufla slab pânã la moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între -2...2 grade în zonele cu ceaţã persistentã şi 10...12 grade în zonele deluroase, în special cele vestice. Minimele termice vor fi cuprinse între -16 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 2...3 grade în Dealurile Banatului şi Crişanei dar şi pe litoral.

VREMEA. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2020. În zonele joase de relief din sudul şi estul ţãrii vremea se va menţine în general închisã, cu valori termice diurne ce se vor situa în jurul celor climatologic specifice perioadei, în condiţii de nebulozitate stratiformã şi ceaţã asociatã şi cu depunere de chiciurã. Izolat şi trecãtor va burniţa sau va fulgui şi se poate forma polei.

În celelalte regiuni regimul termic va fi mai ridicat decât în mod normal pentru aceastã perioadã, chiar cu mult dupã-amiaza la deal şi la munte, cerul va fi variabil, iar ceaţa cu chiciurã se va semnala pe spaţii restrânse, în special dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între -1 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 şi 2 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -14 grade.

VREMEA. Prognoza meteo pentru vineri, 17 ianuarie 2020. În zonele joase de relief din sudul şi estul ţãrii va mai fi nebulozitate joasã ori ceaţã, local persistente, iar cu o probabilitate mai mare noaptea, izolat asociate cu burniţã sau fulguieli.

În restul ţãrii cerul va fi variabil, iar ceaţa va apãrea pe arii restrânse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri la munte, în special pe creste.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 şi 2 grade.
 

×
x close