"Modificările care au loc în timpul anului şcolar dau peste cap sistemul de învăţământ. Nu întâmplător a fost introdus în Legea Educaţiei Naţionale un articol conform căruia orice modificare intră în vigoare la începutul anului şcolar", spune preşedintele FSLI Simion Hancescu, într-un comunicat, referindu-se la faptul că decizia Curţii Constituţionale privind ora de religie devine executorie pe 9 martie.
Conducerea FSLI este de părere că parlamentarii din cele două comisii de învăţământ, din Senat şi Camera Deputaţilor, împreună cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, trebuie să găsească o soluţie aplicabilă până la finalul acestui an şcolar şi una care să reglementeze statutul orei de religie începând cu anul şcolar 2015 - 2016.
Totodată, legiuitorul ar trebui să reglementeze ce se întâmplă cu elevii care nu optează pentru ora de religie, în timp ce colegii lor participă la acest curs, mai spune Hancescu, citat în comunicat.
În plus, Hancescu se întreabă de ce Curtea Constituţională spune că Legea Educaţiei e neconstituţională în această privinţă, după ce a considerat că este constituţională în 2011, când a fost de asemenea contestată.