Femeia a demisionat în timpul cercetării disciplinare, înainte ca membrii comisiei de disciplină să o sancționeze, conform unor surse din STS citate de Libertatea.
În luna septembrie a apărut în presă înregistrarea apelului la 112 al tinerei de 25 de ani bătută în autogara din Zalău de către un șofer de microbuz pe 25 aprilie, anul acesta. Cazul a fost extrem de mediatizat, după ce unul dintre călătorii din microbuz a filmat incidentul și l-a postat pe internet.
Florica Moldovan, femeia bătută, a sunat 112, dar nu a primit ajutor din partea autorităților. Ba mai mult, victima a fost jignită și înjurată. Operatoarea le-a numit “ciori” pe victimă și pe martora ei și i-a spus femeii bătute să încheie cu “țigănia asta” și a terminat discuția cu “Trăzni-v-ar! Du-te dreacu!”.
Operatoarea 112 a fost suspendată după ce ziarul a publicat înregistrarea. Potrivit unor surse din STS, femeia și-a dat demisia în timpul cercetării disciplinare, înainte să primească o sancțiune, conform legii cadrelor militare. Operatoarea ar fi putut primi avertisment, i s-ar fi tăiat din salariu, ori ar fi putut fi inclusiv concediată.