Doi angajaţi ai clubului care au servit alcool, pe 20 octombrie, la Balul Bobocilor Colegiului Tehnic Augustin Maior din Cluj, au fost chemaţi la sediul IPJ Cluj şi chestionaţi. În urma audierilor două persoane au fost sancţionate cu amendă.
”În urma apariţiei în presă a materialelor referitoare la o petrecere la care participau minori, ne-am sesizat şi au fost demarate verificări, fiind citate mai multe persoane la sediul unităţii de poliţie pentru clarificarea anumitor aspecte. În cursul zilei de azi, au fost aplicate sancţiuni persoanelor care au servit alcool minorilor, faptă care contravine Legii nr.61/1991 privind ordinea şi liniştea publică. În acest sens, având în vedere că în această perioadă se organizează petreceri la care participă elevi, reamintim că este interzisă servirea minorilor cu băuturi alcoolice, fapta fiind de natură contravenţională”, precizează reprezentanţii IPJ Cluj, potrivit adevarul.ro.
În acest timp, conducerea liceului susține că nu are cum să-i sancționeze pe elevii care au mimat sexul oral în timpul balului deoarece fapta s-a desfășurat în afara școlii, unde autoritatea cadrelor didactice nu poate fi exercitată.