Antena 3 CNN Actualitate Ce presupune legea amnistiei şi pe cine salvează ea

Ce presupune legea amnistiei şi pe cine salvează ea

M.T.
1 minut de citit Publicat la 18:16 10 Dec 2013 Modificat la 18:16 10 Dec 2013
Ce presupune legea amnistiei şi pe cine salvează ea
Legea amnistiei a fost scoasă de pe ordinea de zi a plenului după ce a creat un întreg scandal, chiar şi în interiorul USL, iar liberalii au ameninţat că s-ar putea retrage de la vot.

Legea a picat la vot în Senat iar, aseară, a fost avizată, în mare secret, de comisia juridică din Camera Deputaţilor.

Traian Băsescu spune că legea îi va scăpa pe corupţi de probleme, Guvernul n-o sprijină nici el însă deputaţii jurişti spun că nu se referă la infracţiunile de corupţie.

Amnistia este înlăturarea răspunderii penale pentru fapta săvârşită. Dacă intervine după condamnare, înlătură şi executarea pedepsei, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării.

Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate (nu înlătură acţiunea civilă).

Proiectul legii amnistierii şi graţierii nu prevede amnistierea infracţiunilor pentru care Codul Penal sau legile speciale prevăd pedepse de până la 7 ani de închisoare. În cazul amendei, amenda nu se restituie.

Graţierea reprezintă iertarea unui condamnat de executarea în total sau în parte a pedepsei ori în comutarea pedepsei într-una mai uşoară.

Proiectul de lege prevede iertarea de pedepasă pentru pedepsele cu închisoarea până la 6 ani, inclusiv, şi reduceri importante pentru pedepsele între 6 şi 10 ani, precum şi pentru cei de peste 60 de ani, gravide, cei care au copii mai mici de 5 ani, cu boli incurabile sau în fază terminală.

×
x close