Pensionarul român, în vârstă de 67 de ani, care și-a ucis iubita româncă în Italia, și-a aflat marți sentința.
Bărbatul și-a omorât cu bestialitate concubina, în vârstă de 53 de ani, scrie SpyNews.ro.
Gelu Cherciu, în vârstă de 67 de ani, și-a ucis iubita, apoi nu a recunoscut nimic în fața anchetatorilor, deși era principalul suspect în caz. Incidentul s-a întâmplat anul trecut, în luna mai, iar trupul neînsuflețit al victimei a fost găsit în fața casei în care locuiau cei doi.
În urma autopsiei s-a aflat că femeia, în vârstă de 53 de ani, fusese bătută timp de patru zile și într-un final a murit din cauza rănilor suferite. Bărbatul a declarat că nu știe ce s-a întâmplat, însă a fost dat de gol de propriul telefon mobil.
Polițiștii au intrat în posesia mobilului și au citit mai multe mesaje în care românul îi spunea unui prieten tot ce a făcut.