Un număr tot mai mare de părinți români aleg să plece la muncă în străinătate, în căutarea unui trai mai bun. Din păcate, acest lucru implică adesea separarea de copii, care sunt lăsați în grija rudelor sau a persoanelor apropiate. Însă cei mai mulți dintre acești părinți nu sunt conștienți de faptul că au anumite obligații legale față de copiii lor atunci când pleacă peste hotare.
Conform legislației din România, atunci când părinții părăsesc țara pentru o perioadă îndelungată, aceștia sunt obligați să desemneze o persoană care să preia, în mod oficial, responsabilitățile părintești pe durata absenței lor. Această măsură este luată pentru a asigura siguranța și bunăstarea copilului și pentru a-i proteja drepturile.
Trebuie să notifice serviciul de asistență socială cu cel puțin 40 de zile înainte
Aceștia trebuie să notifice serviciul public de asistență socială de la domiciliu cu cel puțin 40 de zile înainte de plecarea din țară, indicând și persoana care se va ocupa de copil în absența lor. Această obligație se aplică și tutorelui legal, scrie avocatnet.ro.
”Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minim 40 de zile înainte de a părăsi țara” și ”are obligația de a transmite de îndată serviciului public de asistență socială din raza de domiciliu notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței sale”.
La rândul ei, persoana desemnată pentru a avea grijă de copil trebuie să îndeplinească anumite condiții, cum ar fi să fie membru al familiei extinse sau să aibă o legătură strânsă cu copilul, să fie adult și să poată oferi siguranță materială și morală pentru creșterea acestuia.
”Persoana desemnată potrivit art. 104 alin. (2) trebuie să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil”, se mai arată în lege.
Instanța de tutelă are responsabilitatea de a valida alegerea persoanei desemnate să îngrijească copilul și poate decide, la cerere sau din proprie inițiativă, transferul temporar al autorității părintești către aceasta. Acest transfer poate fi extins pe durata absenței părinților.
În plus față de aceste obligații, legea prevede și măsuri de sprijin pentru copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Astfel, serviciile publice de asistență socială oferă consiliere și informare atât părinților, cât și persoanelor desemnate, privind drepturile și responsabilitățile acestora.
De asemenea, autoritățile, organizațiile neguvernamentale și alte instituții pot iniția proiecte finanțate din fonduri publice sau europene pentru a sprijini acești copii. Aceste inițiative pot include servicii variate, cum ar fi suport educațional și psihologic, activități recreative, sprijin material pentru educație, programe de educație parentală, rețele de intervenție locală și cercetări despre migrație și efectele acesteia asupra copiilor.
Părinții trebuie să colaboreze cu instituțiile și persoanele implicate în îngrijirea și educația copilului, luând măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor acestuia.
Conform legislației românești, mai multe instituții au responsabilitatea de a monitoriza îngrijirea copiilor ai căror părinți lucrează în străinătate: serviciile publice de asistență socială, școlile, instanțele de tutelă și autoritățile locale.
Nerespectarea acestei obligații poate avea consecințe legale grave. Părinții riscă să fie acuzați de neglijență parentală, ceea ce poate duce la sancțiuni sau chiar la pierderea drepturilor părintești. În plus, lăsarea copiilor fără o îngrijire adecvată poate afecta emoțional și psihologic dezvoltarea acestora, provocând sentimente de abandon și insecuritate.
