Ce nu s-a văzut la televizor de la protestul AUR. Reportaj incognito în mijlocul manifestanților. „Poate că George nu e în Polonia”

Vagonul de metrou de la Unirii e plin cu oameni, lucru neobișnuit pentru o zi de duminică. Mulți dintre ei au steaguri cu ei sau fulare tricolore. Râd, glumesc, se bucură de vremea bună.

„Oare îmi găsesc mașina acolo unde am parcat-o la întoarcere? Mai știm să venim la ea? Dacă o găsesc spartă? Că n-am număr de București”, își face griji unul dintre participanții la protest.

„Mai am doar o pereche de ghete. Asta din picioare. Le tocesc degeaba la protestul ăsta, că nu facem nimic”, spune un altul, în râsetele colegilor.

Apoi își îndreaptă atenția spre o doamnă, colegă cu el.

„Cum te duci tu la protest cu geantă Guess? Ești amărâtă, Florico! Să mă duci la Pescobar după aia, să nu țîp aici degeaba!”, îi spune.

Un alt grup, cam împrăștiat, se apropie de peron. Liderul lor le strigă: „Călărașul, Călărașul, veniți aici, lângă noi! Eu v-am zis că vă pierdeți!”. Oamenii se grupează, urcă în vagoane.

Doi băieți urmăresc liveurile de pe Tiktok ale celor care se află deja la Universitate și le strigă întârziaților: „Haideți, bă, odată! Că încep fără noi!”

Metroul se urnește, iar un grup își face griji. Constată că tocmai și-au pierdut un coleg. Unul important.

-         Cred că l-am pierdut pe Marcel!

-         Ei, da. Mare brânză, un kil de caș că l-am pierdut pe Marcel.

-         Da, dar la el sunt sandvișurile noastre, răspunde cel care a remarcat că Marcel nu e prezent, în râsetele mulțimii.

Ajungem la Universitate. Lumea începe să scandeze încă de pe scările rulante: ”Libertate! Libertate!”. Se aplaudă. Se chiuie. Suflă în vuvuzele.

„Să știe Bucureștiul c-am venit!”, spune un domn între două vârste.

Oamenii sunt organizați pe județe. Cei care sunt responsabili cu ordinea au banderole albe legate de braț. Ei trebuie să se asigure că nimeni nu se pierde și că nu va fi scandal.

-         Știi că se poate să fie între noi oameni violenți, da?

-         Da. Dar noi nu o să îi lăsăm să facă pe nebunii. Protestul ăsta este unul pașnic.

-         Și următorul?

-         Următorul nu cred că va mai fi la fel de pașnic. Dar să vedem ce va fi azi.

În piață, lumea întreabă „de George” (Simion – n.r.). Liderul lor nu e azi aici.

-         George e în Polonia, îi lămurește un protestatar.

-         Știți că una dintre armele mari de război e diseminarea de informații false. Poate că George nu e în Polonia.

În plină dezbatere despre absența lui Simion de la protest, un domn cu o voce răgușită urlă într-o portavoce: „Televiziunile să spună adevărul! Suntem 50.000 de mii, nu trei mii! Spuneți adevărul!”.

Cineva încearcă să își sune soția. Nu poate.

”A picat rețeaua. E vina serviciilor. Nu vezi câți sunt aici?”, îi explică prietenul lui, arătând spre cordonul de jandarmi, mobilizat ca să asigure ordinea.

După o oră de așteptare, mulțimea se pornește spre Victoriei. Printre noi apare un bărbat îmbrăcat în dac, agitând energic o talangă. Lumea îl salută, se oprește să facă poze cu el.

‹ ›

Mă întâlnesc cu o colegă din redacție. O întreb cum este. Știți, nu e foarte comod să lucrezi la Antena 3 CNN zilele astea, deoarece publicul AUR și susținătorii lui Călin Georgescu sunt foarte supărați pe reporteri. Li se pare că la televizor ”nu se dă adevărul”. Adevărul lor.

”A fost urât. Ne-au înconjurat. Am crezut că ne linșează. Ne-au salvat jandarmii!”, îmi răspunde.

Cocoțați în copacii de pe marginea drumului, niște oameni transmit ce văd pe tiktok.

În Piața Victoriei aud aceeași voce răgușită: ”Până ajungem la Palatul Cotroceni unde se ascunde dulapul (Klaus Iohannis – n.r.), vă rog să nu folosiți vuvuzelele. Să îi transmitem un mesaj și de aici: jos, Iohannis!”. Mulțimea aplaudă, huiduie și, contrar rugăminților, sună din vuvuzele, că în spate nu se aude.

Un bărbat, îmbrăcat într-o geacă pe care scrie „Diaspora Irlanda” strigă: ”Diaspora-i cu noi, Iohannis la gunoi!”.

În același timp, lângă mine, o doamnă este live pe Tiktok: ”Distribuiți, tap, tap. Vă rog, e important ce se întâmplă aici!”.

Îmi văd alți colegi din redacție. O femeie în vârstă îl apostrofează pe reporterul nostru: „Dar tu de ce lucrezi la Antena 3? Mie nu-mi place de voi!”. Colegul e blând, îi răspunde politicos și cu respect.

Din nou, cineva se plânge că nu poate suna pe whatsapp. Apare iarăși teoria cu serviciile: ”Au dat cu unde joase, să nu putem comunica între noi!”.

În apropiere se dansează. Sunt niște cântece populare, cu mesaj patriotic. Nu le recunosc. Zeci de oameni sunt prinși într-o horă. O tânără mă ia de mână și-mi spune, veselă: ”Hai, joacă și tu! Nu sta pe margine!”. Câteva minute „am jucat” și eu, ca să par din același film, deși habar nu am să dansez. N-a contat coregrafia, ci veselia.

Din mulțime se distinge Mihail Neamțu. Își face selfie-uri cu oamenii, dă noroc cu ei, le spune același text tuturor, la nesfârșit: ”Doamne-ajută!”.

Mă îndrept spre locul în care e primul rând al protestatarilor. E agitație acolo. Își desfășoară un banner uriaș, care pare foarte important. Oamenii de la organizare țipă la noi: ”Haideți a ne strângem puțin pe margine, că or să plece cu bannerul. Dați-vă, doamnă, la o parte. Nu stați aici! Lăsați bannerul să se vadă. Vizibilitatea lui ține de fiecare dintre noi”.

O fată tânără râde: ”Domnu`, dar când ne dați drumu`? Că se cam face frig!”

Uriașul banner se desfășoară, lumea e în extaz, mulțimea pornește spre Cotroceni.

Pe podul Basarab, cineva se laudă: ”Uite, am blocat și Bucureștiul! Dacă ne enervăm, blocăm toată țara!”.

Nu ai cum să te întorci, să mergi stânga sau dreapta. Valul de oameni te obligă să înaintezi. Un adolescent țipă într-o portavoce: ”Ieșiți la luptă! Lăsați cârnații și sarmalele!”

Pe lângă noi fug niște jandarmi: ”Unde-i ăla cu boxa?”. Se referă la un bărbat ce cară o boxă uriașă după el, din care se aud cântece populare, patriotice. Pe care oamenii le fredonează la unison. Eu nu le-am mai auzit până acum.

În față se aud huiduieli. L-au ajuns jandarmii din urmă pe cel cu boxa și încearcă să-l scoată din mulțime. Oamenii se îmbrâncesc cu jandarmii și le strigă să-l lase în pace. Aceștia din urmă se lasă păgubași.

Ajunși la Cotroceni, protestatarii huiduie și-l înjură pe Iohannis.

„Antena 3 e aici? Unde e Antena 3? Să dea adevărul! Să vadă câți suntem”, strigă o femeie! Totuși, o doamnă sare în apărare:

-         Dar ce ai cu ei? Sunt niște oameni care doar își fac meseria! Nu cu reporterii trebuie să te cerți!

-         Dar tu de unde știi? Ții cu ei? Ești de-a lor?

De la Cotroceni, după ce l-au înjurat pe Iohannis minute bune, grupul pornește din nou spre Victoriei. Eu mă opresc la Eroilor: cablul de date m-a trădat și mai am doar foarte puțină baterie. Cu mine sunt alte câteva zeci de oameni, care decid și ei să meargă spre case. Să nu stea la protest până la sfârșit. Au luptat și azi pentru libertate.