09.53. Este ora la care trenul de navetişti de la Mogoşoaia spre Bucureşti ar trebui să plece. În gară, este aşteptat de o altă garnitură care a venit tocmai de la Galaţi. Călători care au făcut patru ore pe drum, dar al căror tren trebuie tractat acum de trenul de navetişti.
Pasagerii de Galaţi coboară din tren să ia o gură de aer proaspăt. Diferenţa dintre podeaua trenului şi peron este de cel puţin jumătate de metru. E nevoie de un salt serios, căci scară nu există. Afară sunt zero grade Celsius, iar în tren temperatura este la fel, se plâng călătorii.
Uşile Săgeţii albastre nu se mai deschid, iar geamurile sunt transpirate. S-a scurs deja un sfert de oră, iar trenul introdus special de CFR, din 13 ianuarie, pentru a prelua navetiştii de pe ruta Mogoşoaia-Bucureşti ajunge în gară.
Ce alte probleme întâmpină oamenii pe această rută, vedem în reportajul următor:
Ce nereguli au descoperit reporterii Antena 3 la trenul de pe ruta Mogoşoaia-Gara de Nord