Antena 3 CNN Actualitate Ce măsuri economice pregătește Guvernul. Cîțu: România va ieși din criză mai bine decât ne așteptam

Ce măsuri economice pregătește Guvernul. Cîțu: România va ieși din criză mai bine decât ne așteptam

1 minut de citit Publicat la 12:24 22 Apr 2020 Modificat la 12:24 22 Apr 2020
Ce măsuri economice pregătește Guvernul. Cîțu: România va ieși din criză mai bine decât ne așteptam
Sursa foto: antena3

Florin Cîțu recunoaște că nu stăm bine în ceea ce privește colectarea taxelor și a impozitelor comparativ cu anul trecut, dar situația nu este cu mult mai rea. 

Acesta a declarat într-un interviu că așteaptă încă cinci zile să vadă exact evaluările cu privire la situația încasărilor aferente lunii aprilie, însă recunoaște că avea un scenariu mult mai dur. Cîțu susține că estimările preliminare arată că, în momentul de față, nu există un impact atât de dur pe cât anticipa la începutul crizei. 

De asemenea, ministrul a declarat că Guvernul pregătește măsuri pentru companiile mari, dar și pentru intreprinderile mici și mijlocii. Se așteaptă, în acest moment, și deciziile de la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să se decidă și la nivel național ce măsuri suplimentare pot fi luate. 

”Până acum, rezultatele arată că România a avut, așa cum arată datele până acum, impactul asupra economiei dar și asupra sănătății românilor a fost mai mic decât în cazul altor țări care au altfel de economii”, a declarat Florin Cîțu pentru Digi24.

”Economia României va ieși din această criză mai bine decât ne așteptăm. În aprilie avem o situație ok, dacă ne raportăm la contextul în care ne aflăm astăzi, un context de criză economică puternică. Suntem cam unde eram anul trecut, puțin sub ce eram anul trecut.

Ludovic Orban declara, de asemenea, că va pune accentul pe reîntoarcerea tuturor companiilor la capacitatea de producție anterioară, acele companii care, în momentul de față, beneficiază de șomaj tehnic. De asemenea, acesta susține că se caută măsuri pentru susținerea mai multor sectoare economice care au fost direct afectate de pandemia de coronavirus, fie că vorbim despre Transporturi, fie că vorbim despre zona Horeca sau de domeniul organizării de spectacole. 

 

×
Etichete: masuri guvern
x close