Antena 3 CNN Actualitate Ce le-a spus Sebastian Ghiță polițiștilor care l-au arestat

Ce le-a spus Sebastian Ghiță polițiștilor care l-au arestat

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 14:27 14 Apr 2017 Modificat la 14:27 14 Apr 2017
o_1bdm3gacj3mrpa412201ocs13eb8.jpg

Sebastian Ghiță ar fi avut un plan bine pus la punct. Chiar înainte de a fugi, fostul deputat şi-ar fi comandat pașaportul sloven, potrivit unor surse judiciare citate de jurnaliștii de la Sursa Zilei.

Aceștia scriu că autoritățile judiciare române bănuiesc că actele de identitate ar fi fost emise de funcționarii sloveni pentru că arătau impecabil și nu puteau fi deosebite de unele originale.

De asemenea, potrivit jurnaliștilor de Sursa Zilei, în momentul capturării, fostul patron RTV le-ar fi spus oamenilor legii „I'm not Ghiță”.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut de poliţiştii din Belgrad în cursul nopţii de joi spre vineri.

„În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare documente false care prezintă însemnele unui stat din U.E. În prezent se derulează procedura legală în astfel de situaţii”, precizează IGPR.

×
x close