Premierul Dacian Cioloş a declarat, joi, la întâlnirea cu diaspora românească din Germania, că Guvernul doreşte ca alegerile din toamnă să fie un exemplu de bună organizare, în condiţiile în care se aplică pentru prima dată legea votului prin corespondenţă, transmite
Agerpres.
'Acest an pe care acest guvern şi l-a asumat este un an electoral, un an complicat (...) pentru că ştim cât de important este de a asigura alegeri, nu doar alegeri transparente, oneste, dar şi alegeri organizate bine, în aşa fel încât cu toţii să poată să îşi asume rolul de cetăţean. Aici vreau să vă asigur că vom depune toate eforturile - şi legătura cu dumneavoastră va fi foarte importantă pentru a învăţa din experienţa trecutului - mai mult sau mai puţin bună - pentru a ne asigura că alegerile pe care le vom organiza în toamnă, la care veţi participa şi dumneavoastră, să poată să fie un exemplu cum sunt organizate alegerile, chiar dacă va fi pentru prima dată când vom aplica şi legea votului prin corespondenţă şi, ca orice început, pot să fie dificultăţi, dar împreună vom încerca să ne pregătim în aşa fel încât să vă putem da posibilitatea tuturor şi dumneavoastră să beneficiaţi de aceste noi oportunităţi', a afirmat premierul.
Cioloş le-a mulţumit celor prezenţi la ambasada României din Berlin pentru felul în care este percepută comunitatea românească în Germania.
'Faptul că am reuşit să organizez această vizită atât de repede se datorează şi faptului că pentru lideri germani România înseamnă, într-o foarte mare măsură, comportamentul dumneavoastră aici şi prezenţa dumneavoastră aici şi modul cum dumneavoastră sunteţi apreciaţi şi cum reprezentaţi, într-un anumit fel, ceea ce înseamnă România. Mi-aş dori să avem acelaşi fel de comunitate şi aceeaşi apreciere şi în toate celelalte state membre pentru că atunci cu siguranţă România ar fi văzută şi percepută altfel de-a lungul şi de-a latul Uniunii Europene', a afirmat prim ministrul.
După ce şi-a încheiat discursul oficial, Dacian Cioloş a rămas circa o oră cu românii prezenţi la întâlnire pentru discuţii informale şi fotografii.